Sfântul Paisie de la Neamț, stareț înduhovnicit și cărturar luminat

În toată lucrarea cărturărească, traducerea Filocaliei reprezintă, cred, opera de căpătâi a Sfântului Paisie. Înțelept, inspiratul stareț nu s-a mărginit la o simplă traducere a scrierilor Sfinților Părinți. Pentru o mai bună asimilare duhovnicească a teologiei isihaste, el afirma necesitatea aprofundării şi experierii personale a Filocaliei în viața călugărilor. Filocalia era înțeleasă nu doar ca sursă a evlaviei, ci şi ca un îndreptar al credinței şi ca o dogmatică luminată de rugăciune şi aducătoare de lumină cerească în mintea şi în inima celor care se hrănesc cu înțelesurile ei.

Postul Crăciunului debutează cu proslăvirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. Viața și lucrarea marelui stareț nemțean au fost și vor rămâne paradigmatice pentru cei care doresc a-și dărui total viața lui Hristos și Evangheliei Sale. Ajuns la Neamț, Cuviosul Paisie a adunat în juru-i o obște impresionată, după unii, de aproape o mie de călugări. Nu era deloc ușor să cârmuiești o astfel de comunitate monahală. În pofida acestor greutăți Sfântul Paisie nu a întrerupt studiul şi traducerea textelor patristice, ajungând să constituie o adevărată școală de traducători, pe care Starețul Paisie a promovat-o cu multă osârdie. Dacă la Athos ocupațiile sale cărturărești au avut caracterul de verificare şi de corectare a traducerilor slavone, iar la Dragomirna şi-a început activitatea de traducător, aceasta a atins apogeul la Mănăstirea Neamț. Aici activitatea de cercetare, corectare şi traducere a textelor patristice şi, în mod special, a celor isihaste, s-a născut din foamea obștii nemțene după cuvântul dumnezeiesc, care la stăruința Sfântului Paisie, a redescoperit practica rugăciunii lui Iisus, dar și frumusețea scrierilor Patristice.

Amploarea școlii de tălmaci de la Neamț devenise un model demn de urmat de alte chinovii, care se doreau a fi veritabile focare de spiritualitate și cultură așa cum devenise cea de la Neamț, sub atenta îndrumare a starețului cu viață aleasă. Erau două echipe de traducători: românii, care traduceau foarte bine din elinește, iar câțiva slavi traduceau din română în slavonă. Uneori cărțile erau traduse din manuscrisele Sfinților Părinți din greacă în română şi apoi, cu ajutorul versiunii românești, erau traduse şi în limba slavonă. Fără învățătura cărților – învăța Sfântul Paisie – nimeni nu poate arăta altora calea mântuirii, nici pe sine să se mântuiască. Așa cum adună albina mierea din flori, tot așa se adună prin lectură înțelepciunea și virtuțile.

În toată opera cărturărească, traducerea Filocaliei reprezintă, cred, opera de căpătâi a Sfântului Paisie. Înțelept, inspiratul stareț nu s-a mărginit la o simplă traducere a scrierilor Sfinților Părinți. Pentru o mai bună asimilare duhovnicească a teologiei isihaste, el afirma necesitatea aprofundării şi experierii personale a Filocaliei în viața călugărilor. Filocalia era înțeleasă nu doar ca sursă a evlaviei, ci şi ca un îndreptar al credinței şi ca o dogmatică luminată de rugăciune şi aducătoare de lumină cerească în mintea şi în inima celor care se hrănesc cu înțelesurile ei. Prin lucrarea sa de tălmăcire şi răspândire a scrierilor filocalice, obștea paisiană a reușit să surprindă expresia rugăciunii şi a teologiei filocalice în lumina ei dogmatică şi să afirme dreapta credință. În modul paisienilor de abordare a teologiei, aceasta era unită cu spiritualitatea, credința cu rugăciunea, dogma cu trăirea, ascultarea cu libertatea, iubirea cu adevărul. De aceea, slujbele mănăstirești au fost cele care au ritmat viața liturgică şi teologică a obștii Cuviosului Paisie. Era un crez al Starețului că în Filocalie se împletește lumina cuvintelor cu lumina tăcerii lucrătoare, mărturisind vocația umanității de a se uni în iubire şi rugăciune cu Iubitorul de oameni şi de a asuma şi transfigura întreaga făptură pentru a o înălța în sânul de iubire veșnică al Preasfintei Treimi.

Starețului Paisie îi mai revine încă un merit uriaș în organizarea monahismului moldav: a inițiat și a condus așa-numitele școli duhovnicești pentru călugări, pe timpul iernii, când toți frații, după terminarea lucrărilor agricole, reveneau la mănăstire, reconstituind marea familie a părinților și fraților nemțeni. Acestea începeau o dată cu Postul Nașterii Domnului, la 15 noiembrie, şi se finalizau în sâmbăta lui Lazăr, în ajunul Floriilor. În afară de duminici şi sărbători, se făceau citiri in învățăturile Sfinților Părinți traduși de Paisie, într-o seară în slavonește, într-alta în românește, se explicau textele şi aveau loc convorbiri duhovnicești între stareț şi ucenici. Lectura din operele Sfinților Părinți era recomandată întrucât, spunea Starețul Paisie, ea luminează mintea şi aprinde dorința de a pune în practică poruncile. Cercetarea atentă a textelor Sfinților Părinți este cu atât mai necesară cu cât noi, oamenii pătimitor, nu putem înțelege lumina Scripturilor şi apelăm la scrierile Părinților care au avut o inimă curată, luminată de Duhul Sfânt şi li s-au deschis tainele Împărăției Cerurilor, mai exact profunzimea Sfintei Scripturi. Interpretările lor la pasajele biblice ne scoate din înșelăciunea diavolului şi ne sporește râvna respectării poruncilor. Nu este nici un folos – mai spunea Sfântul Paisie – dacă citești doar negru pe alb, fără a te strădui să înțelegi puterea a ceea ce citești. Repeta adesea că atunci când s-a ajuns la setea după cuvântul Domnului, studiul atent al Scripturilor şi Părinților ar înlocui neglijența şi diviziunile dintre frați, diminuarea râvnei pentru Hristos şi, prin urmare, căutarea comodității şi o voii proprii.

Citirea Scripturilor şi a Sfinților Părinți, cu atenție şi cu stăruință – își învăța starețul ucenicii – , duce la evitarea pericolului de a cădea în iluzia de a te conduce singur şi de a cădea victimă iluziei de a urma propria părere. A cerceta zi şi noapte Scripturile şi scrierile patristice poate chiar substitui lipsa unui sfătuitor experimentat. În ceea ce privește persoana părintelui duhovnicesc, acesta nu trebuie să învețe nimic de capul său, ci totul după Sfânta Scriptură şi Părinți. Această convingere are o asemenea autoritate încât a rămas ca o moștenire specifică operei paisiene.

Cuviosul Paisie a arătat aceeași grijă şi pentru sporirea duhovnicească a mirenilor sau laicilor, îndemnându-i şi pe dânșii să practice isihasmul prin oratio mentis (rugăciunii minții), bineînțeles, nu la același nivel de severitate cu călugării. În învățătura Starețului, orice extremă raționalistă ori pietistă a fost evitată. Astfel, raționalizarea credinței şi transformarea ei într-un cod de legi care se impun din exterior şi sunt neinteligibile credincioșilor şi deopotrivă pietismul exagerat care cufundă evlavia în superstiție ori în individualism sentimentalist, au rămas străine de duhul lui Paisie.

Cuvinte ziditoare de suflet a adresat și preoților: „să fiți treji precum şi păstorii care pasc oile, căci ei păzesc ziua şi noaptea, ca să nu le piardă știind că va da seama de cea care se va pierde. Asemenea se cuvine şi preotului să fie treaz pentru că păstorilor care păzesc dobitoacele le este mai ușor, căci Dumnezeu le-a dat ajutor câinele atunci când vine lupul sau furul şi deșteaptă pe păstor şi apără dobitoacele, dar păstorul de suflete omenești, dacă nu va fi treaz întotdeauna, ziua şi noaptea, căci dormind el şi neavând grijă, îndată vine diavolul şi răpește sufletele”.

De la același autor

Ultimele din categorie