A trecut la Domnul părintele mărturisitor Paulin Clapon

Luni, în ziua Înălţării Sfintei Cruci, s-a mutat la cele cereşti schimonahul Paulin Clapon de la Mănăstirea Petru-Vodă, fost deţinut politic, martir al închisorilor comuniste şi erou al neamului românesc. Părintele Paulin Clapon a executat 20 de ani de închisoare, dintre care 18 numai la Aiud, alături de intelectualii de vârf ai României.

Părintele Paulin, numit Gheorghe în Sfântul Botez, s-a născut la 16 aprilie 1920, la Brăila. În 1941 a plecat pe front împreună cu nou-înfiinţatul batalion de paraşutişti al Armatei Române. Încercările războiului mondial l-au numărat mai apoi între aviatorii de elită ai României. A fost arestat în anul 1944, pe când încerca să organizeze o rezistenţă armată împotriva invadatorilor comunişti - Armata Roşie. A făcut 20 de ani de închisoare, trecând prin cele mai cumplite închisori comuniste: Piteşti, Gherla, Aiud, Cavnic, Jilava şi din nou Aiud. A fost eliberat în 1964, fiind printre ultimii deţinuţi politici eliberaţi de regimul comunist, apoi s-a căsătorit în oraşul său, Brăila. În anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru Vodă, unde a fost călugărit de Părintele Justin.

„Pentru noi, cei din mănăstire, a fost un sprijin de mare nădejde, ducând o viaţă exemplară, de sfinţenie, fiind prezent la absolut toate slujbele şi, pe cât i-au ajutat sănătatea şi puterea fizică, şi la ascultările din obşte. Cu multă râvnă, auzind că Părintele Gheorghe Calciu s-a săvârşit întru Domnul şi a cerut să fie îngropat la mănăstirea noastră, s-a implicat personal în construirea podului spre cimitirul mănăstirii, de care s-a îngrijit ca să arate în forma în care arată astăzi, ca un bun gospodar ce îşi pregăteşte din vreme locul cel de veci”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Mănăstirii-Petru Vodă.

În urma unui accident cerebral din anul 2011, părintele Paulin nu a mai putut vorbi, dar a fost foarte viu şi prezent pentru toţi cei ce l-au căutat.

Şoim al trupelor de paraşutişti, decorat de Armata Română

Veteran al primei unităţi de paraşutişti militari ai Armatei Române, Părintele Paulin Clapon a fost decorat de două ori, la 22 Octombrie 2014 şi 10 Iunie 2015, pentru meritele sale de luptător pe frontul de răsărit. A luat parte la o serie de acţiuni de mare vitejie ale paraşutiştilor militari, o tânără armată de elită înfiinţată în 1941, cu câteva zile înainte de intrarea României în războiul de dezrobire a Basarabiei. În închisorile prin care a trecut, în special în închisoarea de la Aiud, părintele Clapon a fost un model de demnitate, integritate şi dârzenie. După trecerea la Domnul a soţiei sale, în anul 2005 a venit la Mănăstirea Petru-Vodă, unde a fost tuns în monahism de către Părintele Justin Pârvu, şi el fost militar în cadrul trupelor de vânători de munte, Divizia a 4-a, pe acelaşi front de Răsărit.

În cadrul festivităţii desfăşurate pe data de 21 octombrie 2014 la Mănăstirea Petru-Vodă, părintele Paulin Clapon a fost decorat de către colonelul dr. Doru Constantin Tocilă, comandantul Batalionului 630 Paraşutişti „Smaranda Brăescu” de la Bacău, primind însemnele onorifice ale paraşutiştilor militari - bereta, insigna şi ecusonul - precum şi o diplomă de excelenţă.

Erou pentru România, martir pentru Hristos

„Să vă spun ceva: toată floarea neamului a fost arestată şi dusă la Aiud. Au fost demni, să ştiţi. Şi toţi ăştia au ajuns în puşcării.

Când am plecat de la Aiud la Baia Sprie, au fost 722 de avocaţi numai, ca să nu mai spun câţi profesori şi ingineri. Deci, ăsta a fost Aiudul: locul unde au fost aduşi toţi oamenii cu carte.

Cu mine toţi au fost buni în puşcărie. Eu nu am avut duşmani printre deţinuţi. Am avut o discuţie cu un fost preot, dar în rest nu m-am certat cu nimeni, decât cu administraţia, cu ei am fost rău. Am fost capul răutăţilor, am fost rupt în bătăi. Pentru că, în primul şi în primul rând, mă prindeau că fac o infracţiune, nu recunoşteam şi trebuia să mă bată. Îmi dădeau vreo cinci ghionturi în spate, vreo cinci picioare în fund, şi tot nu spuneam. Îmi puneau lanţuri de picioare şi de mâini şi mă băgau la izolare, o zi mâncare, două nu. (...)

„Pentru faptul că ştiau că le răspund la insulte, toţi căutau să mă agaţe ca să mă poată condamna, să mă condamne la izolare şi la bătaie. Dar îţi spun: nu m-am temut. Le-am spus din capul locului: am două persoane de care mă tem: tata, care nu ştiu dacă trăieşte, şi Dumnezeu.

Sunt român, casa în care m-am născut este pe moşia lui Ştefan cel Mare, dată la 1479 străbunilor mei, care au fost împroprietăriţi cu 135 de hectare – 90 de fălci de pământ. Deci, asta acum 500 de ani. Şi pământul pe care l-a primit tata de la străbunii mei este pământul naşterii mele; acolo m-am născut, pe pământul ăla, din Prut, până în Jijia. De aceea spun că nu mă poate convinge, nu mă poate  cumpăra nimeni cu toate averile de pe lume, înţelegi?

Mi-am iubit neamul, ţara, am făcut 20 de ani de puşcărie, şi dacă aş face acum încă 30 de ani, tot nu mă poate convinge nimeni. Nu am râvnit la bunul nimănui, nu am stricat casa nimănui. Mi-am iubit ţara, neamul şi pe toţi i-am respectat – pe toţi cei care au meritat; care nu, n-am vrut să îi respect, indiferent cine or fi. Trec pe lângă ei exact cum aş trece pe lângă o fântână care nu are apă.” (Fragmente dintr-un interviu cu schimonahul Paulin Clapon, realizat de Isabela Aivăncesei pentru revista Lumea Monahilor)

De la același autor

Ultimele din categorie