A trecut ceva timp, aproape doi ani, de când am suferit un accident vascular cerebral.

La sfârșitul anului trecut, am trecut prin parohia mea. Oamenii mă primeau de la porți: „Nașterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru...”.

O femeie s-a închinat evlavioasă, apoi m-a întrebat: „Părinte, cum mai sunteți, bine, v-ați însănătoșit?”. Am răspuns: „Da, vă mulțumesc...”. Femeia a continuat: „Părinte, mă bucur, sunteți pe locul doi...”.

Acum, și la începutul noului an: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, Închinarea Treimii s-a arătat...”, aceeași femeie mi-a spus, aproape: „La mulți ani, sărut mâna, Părinte, să rămâneți sănătos, să fiți tot pe locul doi...”.

Eram trist, mâhnit, posomorât. N-am înțeles mesajul și am întrebat-o pe enoriașa mea: „De ce să fiu numai eu pe locul doi?”.

Puțin s-a mirat și mi-a răspuns direct: „Părinte, DUMNEZEU ESTE PE PRIMUL LOC”.

Am înțeles.

Teologie!