Dăruința Sfintelor Mironosițe este nemărginită iar iubirea lor pentru Hristos este nesfârșită. Lipsindu-se de grijile pământești, inimile lor au trăit numai pentru a se dedica Domnului: gândurile, dorinţele şi speranţa erau îndreptate către Acesta şi toată binecuvântarea şi preţuirea erau pentru El. De dragul Învăţătorului şi-au părăsit căminele, rudele și cunoștințele, au uitat de slăbiciunea lor de femei și nu s-au înfricoșat de cruzimea dușmanilor lui Hristos, urmându-L la tot pasul, mergând prin orașe și sate și purtându-I de grijă. Ele nu L-au abandonat în timpul suferinței și nici după moarte. Mergând în urma Sa cu iubire L-au însoțit pe Domnul până pe Golgota și L-au privit pe Răstignit înduioșându-se de suferința Lui.

Ignorând pe dușmanii Săi precum și amenințările lor, s-au apropiat de crucea Sa și prin faptele lor au încercat să îndulcească durerea nesfârșită a Preasfintei Fecioare Maria. Acestea nu numai că I-au slujit Domnului în timpul vieții, dar nu au încetat să o facă nici după moartea Sa. Din dragostea pe care o purtau Învățătorului I-au oferit ultimul onor de înmormântare ungându-I trupul cu uleiuri cu bună mireasmă (Marcu 15, 40; 47; 16, 1-2), (Matei 27, 55), (Luca 23, 28-31, 49-56, 24, 1), (Ioan 19, 25).

Dorind să vadă mormântul Domnului au uitat de sine, de nevoia de odihnă, au lăsat deoparte obstacolele și pericolele și nici măcar fragilitatea lor nu a putut să le oprească. Atât de mare este iubirea adevărată a femeilor sfinte pentru Hristos. Este veșnică, pură și simplă, adâncă și puternică. Iar această iubire, sârguința lor sinceră și nestinsă a fost răsplătită de Însuși Domnul nostru. Sfintele Mironosițe, care au mers înaintea tuturor la mormânt,  au fost primele care au primit și simțit bucuria Învierii (Matei 28, 1-10), (Marcu 16, 6), (Luca, 24, 1-11). De atunci femeile sfinte au devenit martori adevărați și egali cu Apostolii ai învierii lui Hristos.

Fervoarea și iubirea nesfârșită pentru Hristos a Sfintelor Mironosițe reprezintă un exemplu de manifestare a iubirii noastre pentru El. Prin exemplul lor trebuie să întărim în inimile noastre iubirea adevărată pentru Mântuitorul nostru. Iubirea pentru El ar trebui să fie atât de mare încât, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel, nimic să nu ne îndepărteze de El, nici prezentul, nici ceea ce va urma lui, nici viața şi nici moartea, nici îngerii și nici oamenii (Romani 8, 38-39).  În afară de asta, prin exemplul Sfintelor Mironosițelor, Biserica prezintă o vindecare duhovnicească a tuturor creștinilor îndurerați și căzuți în deznădejde. Precum ele, care deși rănite de o suferință imensă atunci când Domnul și Mântuitorul lor a fost răstignit și îngropat și-au căutat alinarea stând alături de Acesta la mormânt, așa ar trebui să facă și ceilalți creștini, să caute alinarea durerii la mormântul și Crucea Mântuitorului.

Pe lângă aceasta, chiar viața și faptele Mironosițelor reprezintă un exemplu al scopului adevăratelor femei creștine. Chemarea lor pe pământ este aceea de a duce o viață cu inima curată. Precum Sfintele Mironosițe, femeia creștină din ziua de astăzi trebuie să-i ajute pe cei sărmani, să aline suferința celor răpuși de greutatea muncii, să-i îngrijească pe cei bolnavi și suferinzi și, precum spunea Sfântul Apostol Petru, „podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3, 3-4; 1 Timotei 2,9; 12)  să fie îmbunătăţirea spiritului creştin, a calităţilor duhovniceşti, mai ales cele ale bunătăţii şi iubirii.