Ceea ce-i mântuieşte şi-i înrâureşte spre bine pe copii este viaţa din casă a părinţilor. Părinţii trebuie să se dăruiască iubirii lui Dumnezeu. Lângă copii trebuie să devină sfinţi prin blândeţe, prin răbdare, prin iubire. Să pună în fiecare zi un nou început al bunei rânduieli, o nouă însufleţire, înflăcărare şi iubire pentru copii. Iar bucuria ce le va veni şi sfinţenia care îi va cerceta vor revărsa har asupra copiilor. De obicei, pentru purtarea rea a copiilor greşesc părinţii.

Nu-i mântuiesc nici sfaturile, nici autoritatea, nici asprimea. Dacă părinţii nu se sfinţesc, dacă nu luptă, fac mari greşeli şi transmit răul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă părinţii nu trăiesc o viaţă sfântă, dacă nu vorbesc cu iubire, diavolul îi chinuieşte pe părinţi prin împotrivirile copiilor. Iubirea, unirea într-un suflet, buna înţelegere dintre părinţi este tot ceea ce trebuie pentru copii. Mare pază şi ocrotire.

Purtările copiilor sunt legate nemijlocit de starea părinţilor. Când copiii sunt răniţi de faptul că părinţii se poartă rău unul cu altul, îşi pierd puterile şi pornirea de a lucra spre a spori. Se plămădesc rău, iar casa sufletului lor se primejduieşte să se prăbuşească clipă de clipă.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 266-267)