Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăța: „Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar și pe hipioții din Matala. Aș dori mult să mă aflu cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe acești oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînțeles fără a păcătui, și a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă ființele, să le vorbească ea însăși”.

Ascultarea este o condiție a dragostei. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: „Nu există dragoste adevărată fără supunere. Cum poți tu să-i iubești și să slujești altora dacă nu te supui voinței lor? Fiecare faptă de dragoste adevărată este slujire și cei ce practică ascultarea fac o dublă lucrare; pe de o parte, își arată încrederea în cel ce poruncește și, pe de altă parte, dragostea pusă în practică, prin serviciul ce i-l oferă”.

Bătrânul Amfilohie zicea: „Eu am fost născut pentru a-i iubi pe toți oamenii. Că sunt turci, negri sau albi, nu mă interesează. Văd pe chipul fiecărui om chipul lui Dumnezeu. Și pentru acest chip al lui Dumnezeu, eu sunt gata la orice sacrificiu”.

(Înaltpreasfințitul Andrei Andreicuț, Mai putem trăi frumos?, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2012, pp. 91-92)