Puterea dătătoare de viaţă a nemuritoarelor Taine

Minuni - Vindecări - Vedenii

Puterea dătătoare de viaţă a nemuritoarelor Taine

Doamne, este viaţa noastră! Cât de uşor pot eu să mă gândesc la vindecare, tot aşa de uşor Tu poţi să o dăruieşti. Vindecă, deci, pe robul tău, Vasile, de grabnica lui boală. Apoi l-am împărtăşit, dar şi acela a primit Sfânta Împărtăşanie cu credinţă. În după-amiaza aceleiaşi zile s-a făcut bine şi seara s-a ridicat din pat. Împăratul a toate l-a miluit şi îi dăruise sănătate.

Uimitoare este şi minunata vindecare a prinţesei Z. N. Iusupova, care a suferit o infecţie a sângelui după o naştere prematură.

A vizitat-o sfântul, aşa cum mărturiseşte chiar ea, a stat pe marginea patului ei şi i-a spus:

- Dacă veţi trăi sau nu este vrerea Domnului. Dumneavoastră trebuie însă să vă pregătiţi pentru o nouă viaţă cu împărtăşirea nemuritoarelor Taine.

- Eu părinte, mă pregătesc să mă împărtăşesc înaintea Paştilor.

- Chiar dacă Paştile sunt aproape, a insistat acela, nu trebuie să amânaţi. Sunt pregătit să aduc imediat cinstitele Daruri.

La insistenţele lui a primit şi după ce s-a împărtăşit cu bucurie, a adormit pentru şase ore. Când s-a trezit era perfect sănătoasă!

Profesorul Botchin, care o urmărea, văzând o astfel de schimbare, a rămas pentru mult timp mut. Două lacrimi s-au rostogolit pe chipul lui. Apoi a rostit:

- Nu am reuşit noi, oamenii, această vindecare.

Însuşi sfântul povesteşte şi următoarea întâmplare:

Un bolnav suferea de un grav ulcer al stomacului. A suferit timp de nouă zile, fără cea mai mică alinare din partea doctorilor. M-am rugat fierbinte pentru el, zicând: „Doamne, este viaţa noastră! Cât de uşor pot eu să mă gândesc la vindecare, tot aşa de uşor Tu poţi să o dăruieşti. Vindecă, deci, pe robul tău, Vasile, de grabnica lui boală. Apoi l-am împărtăşit, dar şi acela a primit Sfânta Împărtăşanie cu credinţă. În după-amiaza aceleiaşi zile s-a făcut bine şi seara s-a ridicat din pat. Împăratul a toate l-a miluit şi îi dăruise sănătate… Sunt uimit de puterea dătătoare de viaţă a nemuritoarelor Taine!”

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 117-119)