Puterea voinței și a liberei alegeri – o avuție de neînlăturat a omului

Nici silnicia răului care este cuibărită în mădularele noastre, nici harul atotputernic al Duhului Sfânt pe care îl primim în Biserică prin dumnezeieștile Taine nu ne pot atrage de partea lor, dacă noi nu vrem.

Să luăm aminte la un lucru pe care îl accentuează sfântul Pavel în textele la care ne-am referit mai sus: După omul lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu, zice, lucru care înseamnă că puterea voinței și a liberei alegeri este înlăuntrul nostru și, prin urmare, constituie o avuție de neînlăturat a omului. Tocmai pentru această particularitate a firii omenești se desfășoară lupta neîmpăcată între bine și rău. Legea păcatului care se luptă împotriva legii minții noastre și ne vrea robi împotriva voinței noastre) și Legea Duhului vieții trag cu putere voința noastră de partea lor. Această dilemă vrea să o accentueze Pavel când scrie: Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate, de folosToate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa stăpânit de ceva[1]Ca individ adică, este îndreptățit cineva, în libertatea lui, să facă uz de preferința lui. Acest lucru însă nu este de folos cât privește scopul mai înalt al desăvârșirii noastre, fiindcă dumnezeiescul har desăvârșitor se opune legii poftei și folosirii ei fără discernământ. Totuși Sfântul Pavel nu se oprește la interesul individual, ci încă și mai mult la interesul mai general al Bisericii, al întregului trup al lui Hristos. Astfel, de pildă, recomandă celor tari în credință să se depărteze de cele jertfite idolilor pentru evitarea smintelii celorlalți creștini. Prin urmare, îndatorirea noastră morală nu se limitează numai la interesul nostru personal, ci se extinde și la întărirea și siguranța întregului. Astfel deci, deși, pe baza legii libertății noastre, toate ne sunt îngăduite, totuși trebuie să ne gândim și la legea neputinței noastre care ne robește relei folosiri a libertății. De aceea trebuie să-l înlăturăm pe acel toate ne sunt îngăduite prin nu ne sunt de folos.

Concluzia este că nici silnicia răului care este cuibărită în mădularele noastre, nici harul atotputernic al Duhului Sfânt pe care îl primim în Biserică prin dumnezeieștile Taine nu ne pot atrage de partea lor, dacă noi nu vrem. Prin urmare, este mare lucru factorul omenesc, adică voința. Este singurul care ne-a rămas neinfluențat de catastrofa căderii. Nici Dumnezeu nu ne-a lipsit de ea, nici diavolul n-a putut să ne-o robească. Aceasta este ceea ce caracterizează întreaga noastră libertate și stăpânire, dar, în același timp, este factorul hotărâtor al întregii noastre ființe, fiindcă tocmai din înclinarea voinței noastre omenești va depinde progresul nostru duhovnicesc sau distrugerea noastră, viața sau moartea. Este precum miticul măr al discordiei pentru care cele două super-puteri, a binelui și a răului, se ceartă, care dintre ele îl va câștiga. (În mod nepotrivit numim aici răul o super-putere, din pricina cutezanței lui și nerușinării silniciei lui, în timp ce, dimpotrivă, dumnezeiescul har, care este în mod real atotputernic, îndeamnă și povățuiește fără să constrângă).  

(Gheron Iosif Vatopedinul, Cuvinte de mângâiere, în curs de publicare la Editura Doxologia)

[1] 1 Cor. 6, 12. 

De la același autor

Ultimele din categorie