Când avem vreo invaliditate, dacă facem răbdare şi nu cârtim, atunci primim mai mare răsplată. Pentru că toți invalizii depun în Banca cerească. Un surd are cec în Banca lui Dumnezeu de la urechea sa surdă, un orb de la ochiul său orb, un şchiop de la piciorul său şchiop. Este mare lucru! Dacă mai fac şi puțină nevoință împotriva patimilor sufleteşti, vor lua şi cununi de la Dumnezeu. Vezi, invalizii de război primesc şi o pensie bună, dar şi decoraţii.

Celui care are frumuseţe, nobleţe şi sănătate şi nu se nevoieşte să-şi taie defectele sale, Dumnezeu îi va spune: „Te-ai desfătat în viaţa ta de bunătăţile tale, de frumuseţea ta. Acum ce-ti mai datorez? Nimic”. Însă cel care are o invaliditate - fie că astfel s-a născut, fie că a moştenit-o de la părinţii săi, fie că a dobândit-o mai târziu - trebuie să se bucure pentru că în cealaltă viață va avea numai de primit. Şi mai ales atunci când nu a greşit, va avea răsplată cerească întreagă, fără reţineri, nu este un lucru mic ca cineva toată viața să nu poată, de pildă, întinde piciorul, să nu poată şedea sau să nu poată face metanii etc. Pentru aceasta în cealaltă viaţă Dumnezeu îi va spune: „Vino, fiul Meu, şi stai de acum confortabil în acest fotoliu pentru veşnicie”.

De aceea spun că de ar fi să mă nasc de o mie de ori, aş prefera ca de fiecare dată să mă nasc întârziat mintal, orb sau surd, pentru că aş fi avut numai de primit de la Dumnezeu. Invalizii, dacă nu cârtesc, ci slavoslovesc cu smerenie pe Dumnezeu şi trăiesc lângă El, vor avea locul cel mai bun în Rai. Dumnezeu îi va aşeza împreună cu mărturisitorii şi cu mucenicii care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor la tăiere, iar acum sărută cu evlavie, neîncetat, picioarele şi mâinile lui Hristos.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 254-255)