Nu este numai omul singur răspunzător pentru căderile sale. Greşelile, păcatele şi patimile nu sunt doar faptele personale ale celui ce se spovedeşte. Fiecare om ia înlăuntrul său şi faptele părinţilor, şi mai ales ale mamei, adică felul cum a trăit mama lui cât l-a purtat în pântece, dacă a fost necăjită, ce a făcut, dacă a fost obosit sistemul ei nervos, dacă a avut bucurie, dacă a avut tristeţe, dacă a avut melancolie. Întregul ei sistem nervos a influenţat sistemul nervos al embrionului ei. Aşa încât, atunci copilul se naşte şi creşte, ia înlăuntrul său şi faptele mamei sale. Din pricina părinţilor săi, se creează în sufletul omului o stare pe care o poartă împreună cu el întreaga viaţă, lasă urme înlăuntrul lui şi multe fapte care se întâmplă în viaţa sa sunt urmarea acestei stări. Purtările sale au o legătură directă cu starea părinţilor săi. El se măreşte, se formează, dar nu se îndreaptă. Aici se află o mare parte din răspunderea pentru starea duhovnicească a omului. Există, însă o taină. Există un chip anume pentru ca omul să scape de acest rău. Este spovedania generală, care se face prin harul lui Dumnezeu.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 291-292)