Esențială mi se pare pentru viața în Biserică, pentru viața duhovnicească, le­gătura de început pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă cu Dumnezeu. Dumnezeu a venit pe pământ să facă un Legământ cu neamul omenesc, un Nou Legământ, un Legământ al harului, un Legământ pecetluit prin scump sângele Său. Ne invită pe toți să răspundem che­mării Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă!”. Întreaga Evanghelie este o invitație pe care Hristos o face neamului omenesc și, totodată, o lămurire a felului în care noi putem răspunde acestei invitații.

Care este începutul intrării noastre în Biserică? Începutul este pocăința. Aces­tea sunt primele cuvinte cu care Și-a în­ceput Hristos predica, aceasta este prima chemare a Sfântului Proroc și Înaintemergător Ioan: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”.

Pocăința este un proces foarte com­plex, care cuprinde și marchează în­treaga noastră viață. Pocăința nu este un act, pocăința este o mișcare neîntreruptă, o smucire a inimii din mlaștina păcatului și a indiferenței, pentru a se îndrepta către Dumnezeu, către Ziditorul său.

Așadar, a răspunde chemării lui Hris­tos, a fi atins de cuvintele Lui sfinte în­seamnă a tresări din amorțeala de care suntem cuprinși cu toții pentru a înțelege că suntem bolnavi, că suntem muritori, nu suntem ceea ce am putea și ar trebui să fim. Înseamnă să înțelegem că toate sunt deșertăciune – nu pentru că nu ar fi frumoase, nu pentru că nu ar fi adânci și cuprinzătoare, ci pentru că, așa cum le vedem noi și cum le trăim în această viață pământească, ele nu pot rămâne veș­nice, ele vor dispărea. Și, din această cauză, înțeleptul Solomon le numește de­șertăciune. Deșertăciune nu sunt doar bogățiile materiale, deșertăciune nu este doar slava lumii, ci deșertăciune sunt toate gândurile și aspirațiile noastre cele mai de taină, toate îndrăgostirile noas­tre, toate uimirile noastre omenești, pen­tru că ele, într-o bună zi, dispar.

Așadar, aici este începutul pocăinței, în această tresărire, că, iată, toate sunt de­șertăciune dacă nu ne vom îndrepta către Ziditorul nostru.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 20-22)