Cunoaşte că pe cât este de mare sfărâmarea inimii şi smerenia celui ce se pocăieşte, cu atât are mai mare râvnă pentru har mai înalt, şi se învredniceşte de mare milostivire. Căci dreptatea şi judecata sunt pregătirea scaunului lui Dumnezeu. Lucrul judecăţii este a cerceta pricina, iar al dreptăţii a săvârşi hotărârea. Deci, sufletul care a făcut pe aceste două, adică a intrat în judecată cu sine şi cu smerenie, cunoaşte greşeala pe care a făcut-o defăimând pe Ziditorul pentru pofta şi plăcerea zidirii.

(Agapie Criteanul, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 329)