Să ştii că nu poţi să sporeşti în rugăciune dacă nu vei spori în general în viaţa creştinească. Este neapărat necesar să nu ai pe suflet nici un păcat necurăţit prin pocăinţă; iar dacă în vremea rugăciunii vei săvârşi ceva care îţi va tulbura conştiinţa, grăbeşte-te să te curăţeşti prin pocăinţă, pentru a putea privi spre Domnul cu îndrăzneală. Şi să ai neîncetat în inimă zdrobire smerită. Apoi nu pierde nici o ocazie de a face vreun bine sau de a arăta o bună dispoziţie, mai ales smerenie, ascultare şi tăierea voii proprii. Însă se înţelege de la sine că râvna pentru mântuire trebuie să ardă nestins şi, umplând întregul suflet, trebuie să fie principala forţă care te pune în mişcare în orice lucru, mic sau mare, dimpreună cu frica de Dumnezeu şi cu nădejdea neclintită.

(Războiul nevăzut, Ediţia Sfântului Teofan Zăvorâtul, p. 208)