Când se umple mintea de râvnă pentru virtute, atunci nici simţurile cele vădite, adică auzul, văzul, mirosul, gustul şi pipăitul, nu se mai dau bătute, când e vorba să prindă lucrurile cele grele, cele de dincolo, dinafară de marginile puterii fireşti. Şi în clipa în care dorinţa firească se pune în lucrare, atunci viaţa trupului are un preţ mai mic decât gunoiul. Că atunci când inima e plină de sârg spre viaţă duhovnicească, nici trupul nu mai simte durere, nici nu se teme de înfricoşări, ci îl ajută mintea împotriva tuturor ispitelor, să fie tare ca diamantul. Să râvnim şi noi spre viaţa duhovnicească, după voinţa lui Iisus, şi El va goni din noi toată trândăvirea, care naşte o lenevire desăvârşită în mintea noastră. Din râvnă vine îndrăzneală, şi putere sufletească şi sârguinţă trupească. Şi ce putere mai pot avea dracii, când sufletul îşi porneşte râvna lui puternică şi firească, împotriva lor? Şi se zice iarăşi, că din osârdie (bună voire) se naşte râvna. Și când râvna îşi pune puterea ei în lucrare, atunci se întăreşte în suflet netemerea. Şi chiar acele cununi ale mărturisirii, pe care le-au primit luptătorii şi mucenicii, prin tăria lor, ei le-au dobândit prin îndoita lucrare a râvnii şi sârguinţii, care se nasc din purtarea voinţii celei fireşti. Și se făceau nepătimaşi (nu simţeau) în durerile lor cele cumplite ale chinurilor. Dumnezeu să ne hărăzească şi nouă o astfel de osârdie, după bunul său plac. AMIN.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 96)