râvnă

Poți fi și Marta, care-L primeşte pe Domnul, și Maria, care cade la picioarele Sale?

Domnul preţuieşte mai mult partea Mariei. De voieşti să iubeşti cu adevărat pe Hristos, trebuie să uiţi de însuţi trupul tău. Şi rugându-te, vezi să nu ceri în loc de altele, altele. Nu bani, nu slavă omenească. Caută Împărăţia lui Dumnezeu mai întâi, şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

Râvna ba vine, ba trece

Cugetarea la cele dumnezeieşti este eficace în refacerea râvnei, mai ales aducerea-aminte de moarte şi de judecată: „iată, acum, acum vine moartea”.

Ce sunt „schimbările” în viaţa duhovnicească?

Există şi schimbări pe care le provoacă greşelile noastre personale de câte ori încălcăm poruncile şi suntem lipsiţi de harul dumnezeiesc, pe care l-am întristat prin vinovăţia noastră. Pentru aceste schimbări este nevoie de pocăinţă şi de smerenie pentru ca să se vindece.

Cărţi rânduite să fie date în dar – toată averea Mitropolitului Grigorie Dascălul

„Cât avem vreme, să lucrăm cele bune. Să vieţuim după cum zice Apostolul, cu înfrânare, cu dreptate şi cu bună-credinţă. Că după ce ne vom duce de aici, nici un cuvânt de îndreptare nu ne va fi nouă către Cel Care ne va lua seama. Precum nici cârmaciului, după ce se va îneca corabia, nici doctorului, după ce va muri bolnavul.”

Mitropolitul Grigorie Dascălul – o viaţă de sfinţenie şi de iubire jertfelnică pentru păstoriţii săi

Acest înţelept mitropolit îi întrecea pe toţi din vremea sa cu râvna şi cunoaşterea Sfinţilor Părinţi. Pătrundea şi stăpânea cu multă pricepere învăţătura ortodoxă a dogmelor şi a Sfintei Scripturi, pentru care i se spunea „teologul Grigorie, înalt în ştiinţe şi în înţelepciune, adânc în noimă şi smerit cugetător în isprăvi şi în lucrare”. Iar dregătorii ţării şi poporul îl numeau „Mitropolitul Grigorie Dascălul”, precum se numeşte până astăzi.

Ce este iubirea curată?

Astfel este firea iubirii: nu se ofileşte de trecerea timpului, nici nu este umbrită de greutatea situaţiilor.

Care este ținta mea în viață?

Nu trebuie să năzuim însă, spre a ajunge în scurtă vreme la nepătimire şi la odihnă: pentru aceasta este nevoie de vreme, de osteneală şi de ajutorul lui Dumnezeu.

Bucuria readucerii moaştelor Sfântului Ioan cel Nou din Polonia în Suceava

Cine ar putea spune bucuria generală a moldovenilor la trecerea sfintelor moaşte prin satele lor? Că peste tot sunau clopotele bisericilor, se cânta din buciume, răsunau salve de tun, iar sătenii ieşeau cu toţii în calea lor, în frunte cu preoţii în veşminte, cu copiii şi bolnavii satelor, îmbrăcaţi în haine naţionale de sărbătoare, cu făclii şi flori în mâini.

Monahul Marcu Dumitrescu era numit de gardieni „fachirul”

Niciodată nu plângea, oricât de mari ar fi fost chinurile la care era supus. Harul lui Dumnezeu îl acoperea, dar temnicerii nu ştiau de astfel de lucruri. Odată, însă, a izbucnit în plâns. „Gata! L-am biruit pe fachirul!”, au strigat bucuroşi anchetatorii. Însă nu era nici pe departe aşa. Părintele Marcu plângea de mila celui ce era bătut lângă dânsul.

Protosinghelul Emilian Olaru şi nevoința rugăciunii neîncetate

Nevoinţa sa pe care o săvârşea în taină era îndeosebi neîncetata rugăciune, la care adăuga desăvârşita ascultare, blândeţea, milostenia, neosândirea, bunătatea, tăcerea şi râvna sa mare pentru sfintele slujbe.

Pagini