L-a întrebat un frate:

– Părinte, ce să fac dacă vine vreo prigoană? Părintele Cleopa a zis să mă las în voia Domnului.

– Ei, te ascunzi până trece. Când mai slăbeşte, vii înapoi. Părintele Cleopa a făcut la fel. Atunci fiecare pe contul lui. Fiecare pentru el: mai vii, mai pleci.

Unui frate începător i-a zis: „Un ucenic a întâlnit un bătrân la cimitir şi l-a întrebat ce să facă. Bătrânul i-a răspuns: «Dacă îţi vei păzi limba şi pântecele, vei ajunge sfânt»”.

Altădată, a spus unui frate: „Am avut un bun prieten care unsprezece ani nu a vorbit cu nimeni, pentru ca să vorbească cu Dumnezeu. Un singur lucru spunea: «Mai zi Doamne Iisuse. Mai roagă-te. Mai taci». Când am fost la chilia lui să-l văd, înnebunise. M-am luptat cu el şi deşi era slab, abia l-am putut birui. L-am dus la spital”. Fratele a întrebat: „Până la urmă s-a făcut bine?”. După o scurtă ezitare, părintele i-a răspuns: „Da, s-a făcut bine”.

Părintele i-a spus unui frate începător: „Frate, tot e mai bine în mănăstire, decât în lume, căci aici măcar ai biserica, chiar dacă mai rar”.

Un frate i-a spus: „Părinte Onufrie, n-am râvnă, nici răbdare, nici smerenie, nici altă faptă bună”. Părintele s-a întors atunci către ucenicul său de chilie şi i-a zis, ca şi când n-ar fi auzit acea întrebare: „Părinte, am auzit că anul acesta au ieşit cartofii tare mici. Şi ştii de ce? Pentru că nu i-a udat. Trebuie udaţi ca să crească!”.

Un frate i-a cerut sfat cum să se păzească de gândurile spurcate. Părintele i-a zis să se roage din inimă şi să se pregătească de moarte. Alt ucenic a spus că aproape de fiecare dată când pleca de la Părintele Onufrie, bătrânul îi zicea: „De-acum să ne pregătim de moarte!”. Căci părintele avea tot timpul cugetarea la moarte.

Dintre sfaturile pe care le dădea călugărilor, părintele punea mare accent pe împlinirea pravilei şi mai ales a canonului călugăresc. Iar dacă vedea că unii se întristau, neîmplinindu-şi canonul, din diferite motive, părintele spunea: „De, măi băiete, măcar să ne păzim de păcatele cele mari şi să avem nădejde la mila lui Dumnezeu!”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 775-776)