Ieroschimonahul Valerian de la Mănăstirea Sihăstria din Neamţ (1790 – circa 1860)

Acest părinte era de loc din Transilvania. Dorind să slujească lui Hristos, a plecat din casa părintească la vârsta de 15 ani. Apoi, trecând Carpaţii, s-a stabilit la Schitul Sihăstria, în anul 1805. În acea vreme, viaţa duhovnicească din Schiturile Pocrov, Sihăstria şi Sihla era renumită în Moldova şi atrăgea nu puţini iubitori de linişte din toate părţile ţării. După cinci ani de ucenicie, a primit schima monahală, în 1810, fiind călugărit de însuşi stareţul Mănăstirii Neamţ, arhimandritul Silvestru.

În anul 1821, când Schitul Sihăstria a fost ars şi pustiit de turci în luptele cu eteriştii greci, părintele Valerian s-a făcut sihastru în pădurile din împrejurimi. Apoi, revenind în schit, a ajutat la înnoirea chiliilor, a bisericii şi a vieţii duhovniceşti din Sihăstria. Mitropolitul Veniamin Costachi, văzând râvna schimonahului Valerian pentru casa Domnului, l-a hirotonit diacon şi preot şi l-a numit egumen al Schitului Sihăstria.

Timp de aproape 20 de ani, ieroschimonahul Valerian a povăţuit cu multă înţelepciune pe fiii săi duhovniceşti, care slujeau lui Hristos ziua şi noaptea. Încă purta grijă şi de ceilalţi sihaştri care se nevoiau în pădurile seculare din preajma schitului, dându-le hrană şi Însuşi Trupul şi Sângele Domnului. În acea vreme trăiau în partea locului zeci de pustnici aleşi.

Pe lângă viaţa duhovnicească, egumenul Valerian se îngrijea şi de buna chivernisire a schitului. În anul 1837 a construit un paraclis din lemn cu hramul Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, iar alături, un corp de chilii. În anul 1842 a construit o cişmea cu apă de băut şi a făcut şi alte îmbunătăţiri.

Astfel, ieroschimonahul Valerian a fost unul din cei mai aleşi egumeni ai Schitului Sihăstria din cursul secolului al XIX-lea. Sub conducerea sa, schitul a trăit o epocă de mare înflorire duhovnicească.

Ajungând în vârstă de aproape 70 ani, Cuviosul Valerian ieroschimonahul a adormit cu pace şi a fost înmormântat lângă biserică.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 406-407)