Protosinghelul Eftimie Tănase, de la Mănăstirea Agapia Veche (1884-1970)

Părintele Eftimie a fost cel dintâi ucenic al Protosinghelului Vichentie Mălău şi un renumit duhovnic al Mănăstirii Agapia. S-a născut în comuna Valea Seacă (Bacău). În tinereţe a fost căsătorit şi a avut doi copii. Apoi, plecând la război, a fost grav rănit, dar părintele său duhovnicesc i-a prevestit, zicând: „Ai credinţă, frate Ioane, că te vei face sănătos, vei veni la mănăstire şi preot te vei face!”

În anul 1918, părintele Eftimie s-a călugărit în Mănăstirea Secu, iar soţia sa – în Schitul de maici Buciumeni (Galaţi).

În anul 1923, s-a învrednicit de harul preoţiei. Şi a slujit cele sfinte cu multă credinţă şi dragoste, timp de aproape 50 de ani, silindu-se în toate să urmeze marelui său dascăl, Protosinghelului Vichentie Mălău.

Între anii 1923-1940, Protosinghelul Eftimie a fost duhovnic la Mănăstirea Agapia, câştigând multe suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Că era foarte râvnitor la slujbele bisericii şi la citirea sfintelor cărţi, din care nu puţin hrănea pe cei ce veneau la dânsul. Iar noaptea, se nevoia în taină cu privegherea, cu metaniile şi cu citirea Psaltirii.

Între anii 1940-1945, a fost preot misionar în Banat. Apoi, întorcându-se în Moldova, s-a stabilit definitiv ca duhovnic la Mănăstirea Agapia Veche. Timp de 25 de ani a fost un sfeşnic aprins în această sihăstrie, luminând şi mângâind pe toţi, slujind cele sfinte şi slăvind pe Hristos.

Spre sfârşitul anului 1970, părintele Eftimie a spus ucenicei sale: 

– Peste două zile, mă duc din viaţa aceasta.

Apoi, cerând crucea, a adăugat:

– Iată, văd două cete de îngeri, una în veşminte albe, iar alta în veşminte întunecate, luptându-se pentru sufletul meu. Nu vor să mă lase să intru în cămară!...

Deci, îmbrăcându-se în hainele sale de călugărie şi dând tuturor binecuvântarea cea mai de pe urmă, a adormit cu pace, încredinţându-şi sufletul în mâinile Domnului.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 637)