război duhovnicesc

Peştera Sfântului Cuvios Simon, Izvorâtorul de Mir

Peștera se află la o distanţă mică de Mănăstirea Simonos Petras, spre partea de răsărit. Aşa cum ne spune tradiţia, în această peşteră s-a nevoit Cuviosul Simon, ctitorul mănăstirii, care a trăit în secolul al XIV-lea.

Un preot prins în ghearele morții reușește să primească izbăvirea în chip minunat

Tremuram când s-a ridicat şi a început să meargă prin încăpere ca o fiară. Doar lumina ţigării lui se mişca de sus în jos între dinţii lui. Am văzut că mânia începea să clocotească în el şi că era gata să explodeze, în timp ce eu nu simţeam niciun fel de teamă din pricina durerii şi a slăbiciunii. Ştiam că sunt la capătul vieţii. El a mers un moment, apoi s-a aşezat la masă.

Nu ducem singuri lupta duhovnicească – Domnul e cu noi!

În vederea luptei noastre cu păcatul, luptă prin care dobândim viaţa veşnică, Dumnezeu a îngăduit vrăjmaşilor netrupeşti să caute a ne înşela, încât prin lupta cu ei să ne putem redobândi starea de credincioşie, supunere şi dăruire de care ne-am lipsit în rai.

Lupta dintre bine și rău se dă pentru sufletul fiecărui om

Răul îl luptă cu putere pe om şi-l sileşte la rău, iar binele îl atrage la sine prin frumuseţea sa morală; binele atrage la sine prin făgăduinţele vieţii veşnice, ca încununare a birunţei împotriva patimilor.

„Săptămâna mare” a Postului Crăciunului

Cel fără de trup S‑a întrupat, Cel nevăzut Se vede, Cel de neatins Se lasă atins, Cel din afara timpului a luat început, Fiul lui Dumnezeu devine Fiul omului. A coborât din Ceruri, a venit să ne caute și, știind că noi n‑am fi găsit calea către El, S‑a făcut El Însuși calea noastră și ne‑a dat pilda viețuirii Sale, ca să mergem pe urmele Lui.

Luptă pentru dobândirea virtuților, iar patimile se vor ofili de la sine

Sfântul Porfirie vedea sufletul aşa cum era în realitate, adică influenţat şi de îngeri, şi de diavoli. Nu voia ca lupta creştinului să se poarte la modul negativ, axată fiind pe dezrădăcinarea patimilor, ci voia să se poarte la modul pozitiv, presupunând numai stropirea „florilor”, având drept rezultat înflorirea lor, adică a virtuţilor îngereşti şi, în acelaşi timp, ofilirea spinilor, adică a patimilor drăceşti.

Cum să-ți păstrezi pacea sufletului

Dacă ne vine greu să ne stăpânim și să nu ne mâniem, atunci trebuie ca măcar să ne străduim cel puțin a ne stăpâni limba, după cuvântul Psalmistului: Mâniați-vă și nu greșiți.

Cum ne furăm singuri Crăciunul

Esenţa diluării bucuriei Sărbătorilor se regăseşte într-o pildă rostită de către Hristos, numită Pilda celor poftiţi la cină. Amintirea ei chiar acum, în preajma Sărbătorilor, are rostul de a ne atenţiona tocmai asupra acestui fenomen. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până în adâncul inimii noastre şi ne învaţă că bucuria Sărbătorilor o pierdem şi ne-o furăm singuri. 

Palma Sfântului Nicolae

În sinaxarul consacrat de Biserică, cel care a fost sursa de inspirație pentru generosul personaj Moș Crăciun, Sfântul Nicolae e descris ca fiind „blând, fără de răutate și smerit cu duhul”. La primul Sinod Ecumenic al Bisericii, cel din 325, de la Niceea, convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare, despre Sfântul Ierarh ni se spune că, „aprinzându-se cu râvnă dumnezeiască ca al doilea Ilie, a îndrăznit în mijlocul soborului a rușina pe Arie, nu numai cu cuvântul, ci și cu fapta, lovindu-l pe Arie peste față”. Momentul pare în dezacord cu blândețea Sfântului și cu bunul-simț care ne învață că o lovitură nu poate constitui un „argument” într-o dispută.

De Sfântul Nicolae: cum mi-am pregătit ghetuțele sufletului?

Ghetuțele mele au tăcut. Doamne, minunate sunt lucrurile Tale! Minunate sunt darurile Tale, iar cel mai de preț este sufletul ‒ aceste ghetuțe ponosite care așteaptă să fie umplute și înnoite cu Dragostea Ta. Dragoste pe care doar dăruind-o mai departe își îndeplinește adevăratul sens. Ghetuțele se umplu și se golesc, și iar se umplu și iar se golesc, și niciodată nu secătuiesc, pentru că se adapă din Izvorul cel de Viață dătător.

Pagini