Inima este rece când este împrăștiată – și sufletul nu este atunci acasă, ci pribegește. Când este acasă, sufletul încălzește și inima. De îndată ce a ieșit afară, este lovit. Este bătut când este în afara casei – gândurile îl bat. Un gând este primit, un al doilea este alungat, al treilea... Firește, inima se frânge și se răcește. Și spune: Asta nu-mi face bine, cealaltă nu-i bună... Toate acestea rănesc lăuntrul nostru, și inima este necăjită. Iar când sufletul își vine în fire, când se împacă cu Dumnezeu, atunci Dumnezeu este în centrul vieții, este bine și cald. Suntem împrăștiați și dezbinați - și numai Domnul poate, prin harul său, să ne tămăduiască.