Reflecții privind hyperlectura: va învinge superficialitatea parcurgerii unui text profunzimea citirii cu sens?

Cercetări recente au arătat că hypertextul sporeşte încărcătura cognitivă a lectorilor, dar slăbeşte capacitatea lor de a înţelege şi reţine ceea ce citesc. Persoanele care citesc texte tipărite meditează mai adânc asupra celor citite, ţin minte mai bine lucrurile şi, în acest mod, învaţă mai mult din cele citite.

O ştire de ultimă oră arăta că în România, în ultimii 20 de ani, s-au închis 4.000 de biblioteci. Doar în anul 2018, şi-au încetat activitatea 100 dintre acestea. Au mai rămas deschise pentru cititori, în întreaga ţară, 9579 biblioteci[1].

La nivel global, unele aprecieri arată că 60% dintre americani nu au citit niciodată în viaţă o carte în întregime, că 80% dintre cărţi sunt citite de aproximativ 10% din populaţie. În prezent, 50% dintre tinerii din Lumea Nouă au afirmat că citesc 4 minute zi sau mai puţin, 30% dintre ei – 2 minute sau mai puţin, iar 10% nu citesc deloc. Lipsa lecturii conduce la exprimare greoaie şi defectuoasă, plină de greşeli şi stereotipii verbale, mutism, probleme intrapersonale şi în relaţia cu semenii[2].

După trista exprimare, care postulează că volumele tipărite sau „cărţile miros a bătrâneţe”, există unii care profeţesc o apocalipsă a acestora şi a bibliotecilor care le adăpostesc, în favoarea formatului restrâns ca spaţiu fizic, dar infinit ca volum, de informaţie cuprinsă, al bibliotecilor şi volumelor digitale.

În faţa unor astfel de previziuni, unele voci vorbesc cu teamă despre efectele tehnologiilor informaţionale, despre superficializarea cogniţiei şi alienarea afectivităţii persoanelor dependente de acestea.

O cercetare efectuată de Microsoft Canada, observa că, dacă în anul 2000, o persoană obişnuită reuşea să rămână atent şi concentrat 12 secunde, în anul 2013, atenţia scăzuse la 8 secunde[3].

Nicolas Carr, în volumul său, intitulat Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman[4], menţionează o cercetare interesantă, făcută de un profesor de economie, de la San Jose University, USA, care constata că progresul mijloacelor media digitale şi lectura pe net au influenţat profund modul de lectură al omului contemporan. Profesorul menţionat a chestionat 113 persoane bine instruite: savanţii, profesori, medici, ingineri, manageri, între 35 şi 40 de ani, cerându-se să se pronunţe asupra modului în care cred ei că s-au schimbat deprinderile de lectură ale omului, în ultima decadă. La o medie de 81% de respondenţi care spuneau că citesc mai mult în format digital, doar 27% au spus că alocau mai mult timp lecturii în adâncime, clasice, în timp ce 45% au spus că aceasta era în scădere. Doar 16% raportau că acordau mai multă atenţie lecturii susţinute, pe când 50% au spus că acordau lecturii în profunzime mult mai puţină atenţie, de când aveau la dispoziţie mijloacele digitale. Concluzia generală era aceea că „mediul digital tinde să încurajeze oamenii să exploreze extensiv multe subiecte, dar la un nivel superficialˮ, şi că „hyperlinkurile îi distrag pe oameni de la citirea şi gândirea profundăˮ[5].

Specialiştii, referindu-se la efectele abuzului de tehnologie asupra lecturii, vorbesc despre acea lectură în formă de „F”, în sensul că hypertextul sau textul în format digital a condus la o proastă şi superficială lectură. Cititorul digital nu stăruie asupra unei pagini mai mult de 10 secunde şi doar una din 20 de pagini este privită mai atent. El începe prin lecturarea primelor două-trei rânduri ale paginii, coboară superficial asupra unuia sau a două rânduri de la mijlocul ei, pentru a plonja, grăbit, la finalul sau subsolului ei. Aceasta este, mai degrabă, o plutire la suprafaţa textului, decât a scufundare meditativă în conţinutul dens al lecturii.

De asemenea, cercetări recente au arătat că hypertextul sporeşte încărcătura cognitivă a lectorilor, dar slăbeşte capacitatea lor de a înţelege şi reţine ceea ce citesc. Persoanele care citesc texte tipărite meditează mai adânc asupra celor citite, ţin minte mai bine lucrurile şi, în acest mod, învaţă mai mult din cele citite.

Ca o concluzie, poate sunt mai mult decât relevante cuvintele scriitorului francez Jean-Claude Larchet, care spunea că „avem în prezent lucrări asupra cărora autorii au pierdut controlul, ediţii fără editori, librării fără librari, biblioteci fără bibliotecari şi, în final, cărţi care nu mai sunt cărţi, rămase fără cititori adevăraţi, pentru că lecturarea lor nu mai este cu adevărat lectură.

Lumea cărţilor, odinioară o lume deplin omenească, cu o întreagă înlănţuire de relaţii conviviale, unde exista părtăşie între cei care activau în ea, a devenit în zilele noastre un univers glacial, guvernat de imperative tehnice şi economice, în care autorul şi cititorul nu au ajuns simple unelte.

Cărţile tipărite vor deveni neîndoielnic pe viitor o raritate de mare preţ, ce-ar trebui păzită şi ocrotită cu scumpătate ca nişte relicve dintr-un paradis pierdut. Acum ele sunt ultima mică insulă de rezistenţă în faţa unei culturi bolnave, pe cale de descompunereˮ[6].

[1] Dan Lungu, Ne îndreptăm spre un dezastru cultural, în „Ziarul de Iaşi”, ediţia din 9 august 2019.

[2] Patti M. VALKENBURG, Jessica Taylor PIOTROWSKI, Generaţia digitală şi dependenţa de media, traducere: Luiza Mohonea, Editura Niculescu, Bucureşti, 2018, pp. 176-177.

[3] Adam ALTER, Irezistibil. Dependenţa de tehnologie şi afacerile din spatele ei, traducere din engleză de Emilia Vasiliu, Editura Publica, Bucureşti, 2017, p. 40.

[4] Nicholas CARR, Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman, traducere din engleză de Dan Crăciun, Editura Publica, Bucureşti, 2012, p. 188.

[5] Ibidem, p. 189.

[6] Jean-Claude LARCHET, Captivi în internet, în româneşte de Marinela Bojin, Editura Sophia, Bucureşti, 2018, p. 88.

De la același autor

Ultimele din categorie