Niciun cimitir nu este atât de frumos ca cel al Sihăstriei. Aici te cuprinde liniştea şi pacea. Acest loc nu are nimic sinistru. Crucile părinţilor care au vieţuit în mănăstire sunt rânduite una după alta formând, parcă, o armată. Armata lui Hristos. Deşi iarnă, credincioşii vin şi petrec ore în şir în cimitirul Sihăstriei. Aprind lumânări şi candelele de la mormintele mona­hilor, se roagă, vorbesc cu cei care ar putea mijloci la Domnul. În jurul mormântului Părintelui Cleopa, oamenii se strâng ciorchine. S-a format deja un ritual. Lumea se închină şi sărută crucea de la căpătâiul celui care le-a fost duhovnic şi îndrumă­tor. Alţii se aşază pe bordura de marmură care înconjoară mormântul şi vorbesc cu Părintele Cleopa.

Printre lacrimi, oa­menii continuă să îl roage pe părinte să mijlocească pentru ei la Domnul. Unii vin şi cer vindecare de boli trupeşti, alţii doresc să scape de patimi, sărăcie, şomaj sau deznădejde. Fiecare vine la părintele pentru a găsi alinare. „Plec tare liniştită de la mormânt. Ştiu că Părintele Cleopa mă aude. Că se roagă pentru mine. Deşi nu îl mai aud, ca atunci când era în viaţă, sunt sigură că părintele îmi vorbeşte”, mărturiseşte, cu lacrimi în ochi, o credincioasă.

Oamenii sunt convinşi că majoritatea celor care se odihnesc în cimitirul Mănăstirii Sihăstria sunt la Domnul şi, ca atare, sfinţi. Pentru că locul are un aer de grădină – vara fiind împo­dobit cu flori şi străjuit de brazi – credincioşii au denumit cimi­tirul Sihăstriei: „grădina cu sfinţi”.

Monica Dumitrescu

(Părintele Cleopa Ilie. Prieten al sfinților și duhovnic al credincioșilor, Editura Trinitas, Iași, 2005, p. 285)