Remedii pentru inflamațiile gingivale
Inflamarea gingivală poate fi de natură infecțioasă, iritativă sau toxică, cele mai frecvente simptome fiind ulcerațiile și sângerările.
Pentru ameliorarea și grăbirea vindecării puteți recurge la:
- infuzia de afine - are efect astringent, cicatrizant. Se prepară adăugând 2 lingurițe de afine la o cană cu apă fierbinte. Se lasă la infuzat 20-30 de minute cu vasul acoperit, după care se strecoară și se folosește la gargară și clătirea gurii. Se folosește de 3-5 ori pe zi;
- infuzia de sunătoare - se prepară adăugând peste 2 linguri de plantă uscată și mărunțită o cană cu apă fierbinte. Se lasă la infuzat 15 minute cu vasul acoperit, după care se strecoară și face gargară de mai multe ori pe zi;
- infuzia de coada-calului - este eficientă în cazul ulcerațiilor gingivale. Infuzia se prepară adăugând 2 linguri de plantă uscată și bine mărunțită la o cană cu apă fierbinte. După ce ați acoperit vasul și ați lăsat la infuzat 15-20 de minute, strecurați și clătiți gura. Procedeul se repetă de 3-4 ori pe zi, până la vindecarea completă;
- infuzia din petale de trandafir - se prepară folosind 2 linguri de petale uscate și mărunțite grosier la o cană cu apă fierbinte. Vasul se acoperă și se lasă la infuzat 20 de minute, după care se strecoară și se folosește în locul apei de gură de 3-4 ori pe zi. Se folosesc petale de trandafiri din care se prepară dulceața.
*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro