Sfinții Apostoli, cei strămutați din lumea aceasta, de dragostea Mântuitorului, și care, deși se vedeau în lume, nu erau în lume, totuși au fost prevestiți de Mântuitorul prin cuvântul către Petru: „Simone, Simone, iată, satana v-a cerut pe voi ca să vă cearnă ca pe grâu. Iar eu m-am rugat pentru tine ca să nu scadă credința ta” (Luca 22, 31-32). Pricepem din aceasta cum că războiul nevăzut, care se încinge între suflet și diavol, e îngăduit de Dumnezeu să se dea în stadiul vieții acesteia. El are legi, pe care trebuie să le urmăm întocmai, ca la sfârșitul alergării să consfințească Dumnezeu biruința noastră, cea slujită de el și pe potriva puterii noastre, ca să nu pierdem vremea, mântuirea și smerenia. Căci zic Sfinții Părinți: „Ridică ispitele și îndată nu mai e cine să se mântuiască” (Pateric).

Războiul ispitelor lămurește ca un foc ce suntem fiecare: lemne, aramă, paie, câlți, pământ sau cenușă.

Războiul duhovnicesc seamănă întrucâtva cu războiul lumii. Și unul și altul te desface de lume, de viața aceasta. Numai ispitele, necazurile și tot felul de încercări ale războiului nevăzut, izbutesc să ne tocească pe deplin gustul de lumea aceasta și să ne ducă la un fel de moarte față de lume, care-i smerenia deplină și condiția de căpetenie a rugăciunii neîncetate.

(Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul și diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009, pp. 41-42)