În rugăciune este neapărată nevoie de smerenie cu deadinsul, smerenie stăruitoare, smerenie cât se poate de mare. Trebuie să ne amintim cine vorbește și ce vorbește, mai ales când spunem Rugăciunea Domnească: Tatăl nostru. Smerenia strică toate cursele vrăjmașului. Ah, câtă trufie ascunsă avem în noi! Spunem: „Asta știu; de asta n-am nevoie; asta nu-i pentru mine; asta e de prisos; în privința asta nu sunt păcătos”. Câtă cugetare nu după Dumnezeu, ci după mintea noastră!

(Sfântul Ioan de Kronstandt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, București, 2011, p. 50)