Nicio rugăciune nu-i pierdută, copiii mei! În ce mă privește, rugăciunea mă ține de ani de zile. Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară. Rugăciunea îi dă aripi omului, îl face să se urce spre ceruri și-i dăruiește harisme dumnezeiești.

Rugăciunea este izvorul puterii. Bătrânul Porfirie zicea: „Mucenicii sufereau mult când îi torturau, cum suferă orice om normal. Diferența este că ei erau în permanență uniți cu Hristos prin rugăciune: De la El primeau o putere mai mare decât suferințele lor, încât le puteau învinge. Dar dacă lăsau rugăciunea, chiar pentru un moment, suferințele deveneau insuportabile și ei erau gata să se lepede de Hristos. Ancorați în rugăciune, ei primeau forță și suportau până la sfârșit suferințele martiriului”.

Mai întâi roagă-te, asigurându-ți liniștea. Dacă nu te poți ruga mult dimineața, roagă-te la amiază, sau seara, sau mai bine noaptea. Caută un moment de liniște și te roagă. Roagă-te până plouă, adică până-ți vin lacrimile. Mulți sunt cei ce se roagă toată noaptea fără a se obosi. Rugăciunea este dulce.

(IPS Andrei Andreicuț, Cuvintele Bătrânilor, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2004, p. 12)