Nu există virtute mai mare sau mai necesară decât Sfinţita Rugăciune, deoarece toate celelalte virtuţi — şi anume postul, privegherile, dormitul pe pământ, asceza, fecioria, milostenia şi toate celelalte —, chiar dacă sunt căi de imitare a lui Dumnezeu, chiar dacă nu pot fi luate de la noi şi alcătuiesc podoabele nemuritoare ale sufletului, nu îl unesc pe om cu Dumnezeu, ci doar îl pregătesc pentru unirea cu El.

Sfinţita Rugăciune, şi numai ea singură, uneşte. Numai ea singură îl uneşte pe om cu Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu omul şi îi face pe cei doi un singur duh.

(Constantin Cavarnos, Sfântul Nicodim Aghioritul, Editura Doxologia, 2011, p. 98)