Monahul Ghervasie Gaşpar, de la Mănăstirea Sihăstria (1925-1948)

Era de loc din judeţul Iaşi. După ce a învăţat câteva clase secundare, a urmat şcoala de cântăreţi bisericeşti din Mănăstirea Neamţ şi a îmbrăţişat viaţa monahală. Avea suflet curat şi cânta îngereşte.

În toamna anului 1947, fratele Gheorghe Gaşpar a venit la Mănăstirea Sihăstria. Toţi îl iubeau pentru blândeţea şi smerenia lui. Mai târziu, îmbolnăvindu-se, a făcut ascultare un an de zile la oile mănăstirii. Acolo a citit cuvintele Sfinţilor Părinţi şi a început a învăţa rugăciunea lui Iisus. La strană cânta aşa de frumos, că scotea lacrimi. Iar când nu cânta, se ruga în taină. Inima sa era cuprinsă de o mare pace duhovnicească. Iubea liniştea şi tăcerea.

Într-o zi, a zis către stareţ: 

– Doresc să mă fac călugăr! Vreau să fiu şi eu dincolo numărat în ceata călugărilor!

Părinţii l-au călugărit. Simţeau că îl cheamă Dumnezeu. Era suferind. În biserică stătea nemişcat câte patru ore şi era aşa de pătruns de dulceaţa rugăciunii interioare, încât nu observa când se termina slujba. Uneori îl întrebau fraţii: 

– Cum te simţi în biserică, părinte Ghervasie? 

– Mă simt ca în Cer!, răspundea el. Părinţii mi se par ca nişte îngeri, iar sfinţii de pe icoane plutesc în văzduh! 

Astfel, toţi s-au folosit de cuvintele şi de aşezarea lui. 

La sfârşitul slujbei parcă era răpit. Unul dintre părinţi îl deştepta, zicând: 

– Părinte Ghervasie, hai la chilie că s-a terminat privegherea!

Odată a zis către un frate: 

– Îmi pare rău că mă duc din trup şi n-am învăţat mai bine rugăciunea lui Iisus! În toate necazurile mele numai cu aceasta m-am mângâiat.

La 5 octombrie 1948, bunul nevoitor a cerut Preacuratele Taine. Părinţii l-au dus la biserică şi l-au împărtăşit. Apoi, i-au zis: 

– Părinte Ghervasie, cântă un axion la Maica Domnului, aşa cum cântai odată!

Iar el a cântat cu glas îngeresc, plin de bucurie, axionul „Vrednică eşti cu adevărat”. Apoi, sărutând icoana Maicii Domnului şi cerându-şi iertare de la toţi, s-a dus la chilie. După trei ore şi-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 586)