Putem vorbi despre rugăciunea lui Iisus chiar folosind termeni din Sfânta Scriptură și termeni din scrierile Sfinților Părinți. Mai exact, ea este foc mistuitor, este lumină care ne luminează mintea și o face înțelegătoare și capabilă să vadă de departe ceea ce se petrece înlăuntru. Îi pot fi aplicate pe bună dreptate cuvintele din Epistola către Evrei: „Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii. Şi nu este nici o făptură ascunsă înaintea Lui, ci toate sunt goale şi descoperite, pentru ochii Celui în faţa Căruia noi vom da socoteală.” Practicarea acestei rugăciuni ne face să descoperim nenumărate puteri sălășluite în univers; ea provoacă împotriva noastră o luptă feroce din partea acestor puteri cosmice, sau mai bine zis, din partea „stăpânitorilor întunericului acestui veac, din partea duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.” Totuși, victoria se obține printr-o pocăință ce merge până la ura de sine. Felul acestei lupte este descris în Apocalipsa Sfântului Ioan: „Şi ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturiei lor şi nu şi-au iubit sufletul lor, până la moarte.”

Însoțită de o pocăință înflăcărată, această rugăciune ridică duhul omului în sfere situate în afara granițelor înțelepciunii învățaților acestei lumi. Este teribil acest fapt: această rugăciune ne coboară în adâncurile întunericului sălășluit înlăuntrul nostru după care ne unește cu Duhul Sfânt și ne dă, încă de aici, de pe pământ, să trăim veșnicia. În toate timpurile, părinții duhovnicești au fost uluiți de măreția acestui dar oferit lumii căzute. Doamne, Iisuse Hristoase, Singurule Adevărat Mântuitor, mântuiește pre noi și lumea Ta!

(Extras din cartea Arhimandritului Sofronie, Sa vie est la mienne, Éditions du Cerf, 1981)