Îmi scrii că rostești rugăciunea mult timp cu voce tare. Dar simți nevoia să te interiorizezi, să închizi gura și să rostești rugăciunea cu mintea. Acesta este semn că ai sporit puțin. Când rostim rugăciunea mult timp cu gura, silindu-ne să înțelegem cele rostite, încet-încet rugăciunea intră în inimă, vine această interiorizare, iar gura nu mai poate rosti rugă­ciunea. Atunci ne silim mintea să nu se împrăștie, ne ținem respirația atât cât putem și rostim rugăciunea cât se poate mai curat. Când vei ajunge la rugăciunea curată și vei dobândi acele lacrimi dulci care izvorăsc din ea, atunci îți voi spune și altele.

Dar ia aminte și la aceasta: o interiorizare falsă îți poate aduce și ispititorul. Uneori începem să spunem rugăciunea cu gura. Deodată vine satana și ne astupă gura ca și cu o piatră. Tu crezi că este interiorizare, încerci să te rogi lăuntric, dar nimic. Mintea se răspândește în toate părțile. Aceasta este o cursă ca să-ți astupe gura. Dacă vezi că nu poți să-ți aduni mintea, atunci silește-te pe tine să-ți destupi gura.

Eu am pătimit aceasta o dată pe când eram înce­pător, în timp ce rosteam necontenit „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”, vrăjmașul mi-a astupat gura. Am încercat să-mi adun puțin mintea, dar pentru că atunci lucram și mă răspândeam, rugăciunea se făcea cu întreruperi. Când i-am mărturisit aceasta starețu­lui, el mi-a spus: „Silește-te pe tine însuți să rostești necontenit rugăciunea cu gura!”. După puțină stăru­ință, gura, ca un motoraș, a început să rostească mereu rugăciunea. După o vreme am simțit în gură o dulceață foarte mare, de parcă aș fi mâncat ciocolată.

Toată ziua rosteam rugăciunea cu gura și lucram, dar nu simțeam nici foame, nici sete, pentru că mă hrăneam cu această dulceață. Cu cât aude urechea mai des rugăciunea, atunci când lucrezi în timpul zilei, cu atât mai ușor noaptea rugăciunea curge, iar mintea se adună mai ușor.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 206-207)