Aici voi expune o serie de răspunsuri ale pururea pomenitului meu Stareţ, Părintele Haralambie, la între­bările fiilor lui duhovniceşti.

- Gheronda, Sfinţia Voastră ce părere aveţi despre rugăciunea minţii? Este numai pentru monahi sau îi priveşte pe toţi creştinii?

- Din toate cele scrise de Sfinţii Părinţi, dar şi din experienţa mea, văd că rugăciunea minţii este pentru toţi creştinii. Dar nu pentru eretici sau pentru cei de altă religie.

- Din moment ce spuneţi că rugăciunea minţii este şi pentru noi, cei care trăim în lume, aceasta ne dă curaj. Dar avem nevoie de ajutor. Am încercat să punem în practică cele care sunt scrise în cărţi/ dar ni s-au părut grele.

- Într-adevăr sunt grele. Această lucrare nu are ne­voie numai de nevoinţă, ci şi de un povătuitor încer­cat. Aveţi duhovnic?

- Avem, Gheronda. Este bun, dar spune că nu ştie să ne povătuiască în lucrarea rugăciunii minţii.

- Aceasta tot este bine, căci sunt alţii care nu numai că nu ştiu, dar îi şi împiedică pe cei care vor să înveţe această lucrare.

Aşadar, de vreme ce aveţi duhovnic, nu este ne­voie să vă mărturisesc, ci vă voi spune numai cum să rostiţi rugăciunea. Creştinul care este botezat primeş­te în el harul dumnezeiesc, îl primeşte pe Hristos. Dar atunci când păcătuieşte, alungă harul. Păcatul ne desparte de Hristos, ca un zid. Atunci începi să strigi „Doamne, Iisuse Hristoase...”, dar uşa rămâne încuia­tă, numai prin pocăinţă şi mărturisire se surpă acest zid şi omul se împacă din nou cu Dumnezeu.

Este ca şi cum ai avea prieten un conducător. La un moment dat îi greşeşti cu ceva şi se strică priete­nia. Dar vine timpul când ai nevoie de el. Atunci, vrei nu vrei, te smereşti şi îi ceri iertare. Iar după ce te împaci cu el şi îi spui: „Prietene, te rog, fă-mi o fa­voare”, oare nu te va asculta de dragul prieteniei? Ei, cu atât mai mult îl ascultă Hristos pe omul care se împacă cu El.

- Ah, Gheronda, bună este mărturisirea, dar lumea nu ne lasă să ne mântuim. Ieşi de la mărturisire, dar iarăşi vezi aceleaşi lucruri, auzi aceleaşi lucruri, te sminteşti, te mânii, invidiezi, judeci...

- Nu este corect ceea ce spui. Hristos a spus că dacă te sminteşte ochiul tău, să-l scoţi, nu a spus să-l scoţi pe al semenului tău. Vezi, de pildă, o femeie îmbrăcată necuviincios. Ea îşi face treaba ei, iar tu să îţi faci treaba ta. A scoate ochiul înseamnă a-l coborî în jos, a nu privi cu atenţie. Dacă eşti atât de slab şi nici aceasta nu o poţi face, atunci nu da vina pe alţii. Ci învinuieşte-te pe tine însuţi spunând: „Vai ţie, ticălosule, iubitorule de plăceri, desfrânatule!”

Acesta este un examen, căci vezi câtă curăţenie ai înlăuntrul tău. Cel desăvârşit nu se sminteşte când vede o imagine necuviincioasă, cel ce se nevoieşte fuge pe cât poate de pricinile păcatului, iar leneşul se bagă singur în mocirla păcatului şi după aceea îi învinovăţeşte pe alţii. Se îndreptăţeşte precum odini­oară Eva.

- Gheronda, cu harul lui Hristos, ne străduim să evităm pe cât putem păcatul, dar este cu neputinţă să nu te întinezi trăind în societate.

- De vreme ce trăiţi în mijlocul smintelilor, este foarte greu să nu păcătuieşti. Tocmai din această pri­cină noi am plecat din lume. Pot să vă spun că având harul lui Hristos, şi în lume am trăit duhovniceşte, dar liniştea are alt har. Când te rogi, se adună toate imaginile din timpul zilei şi se rotesc în minte ca un film. Dacă ai auzit cuvinte necuviincioase, dacă ai văzut ceva smintitor cu ochii etc, atunci toate astea vin şi stau ca o piedică în calea rugăciunii tale. Dar acesta este un motiv în plus ca să rostiţi şi voi, cei din lume, rugăciunea neîncetată.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, trad. și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 181-183)