Dacă ne rugăm şi învăţăm treptat să trăim în duhul rugăciunii, vom crea o atmosferă în care copiii vor căpăta gustul rugăciunii şi al prezenţei lui Dumnezeu. Dacă trăim în acest duh, chiar şi fără a spune vreun cuvânt, înainte să înceapă să vorbească, copiii pot căpăta în chip firesc gustul rugăciunii şi dorinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu.

Odată ce s-a născut pruncul, iubirea părinţilor se exprimă în multe feluri; rugăciunea este modul cel mai puternic de manifestare a acestei iubiri. Părinţii se pot ruga veghind lângă leagănul pruncului – şi, în general, înconjurând copilul cu o atmosferă de rugăciune. 

Ei se pot ruga înăuntrul lor atunci când îşi îmbrăţişează copilul. Îl pot binecuvânta, însemnându-l cu semnul crucii, cerându-I lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să le binecuvânteze şi să le ocrotească copilul. Când doarme, iar părinţii vin la căpătâiul lui să se asigure că totul e bine, ei pot rosti o rugăciune în gând însemnându-l cu semnul crucii de la cap până la picioare şi de la stânga la dreapta. Cunosc un părinte care se ruga în fiecare seară în genunchi la căpătâiul fiului său în timp ce acesta dormea, cerând lui Dumnezeu să-i umple viaţa cu harul Său.

(Maica Magdalena, Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi, Editura Deisis, Sibiu, 2006, p. 22)