Nu uitaţi că trecem prin vremuri grele şi de ace­ea este trebuinţă de multă rugăciune. Să vă gândiţi la marea nevoie pe care o are lumea astăzi şi la marea pretenţie pe care Dumnezeu o are de la noi pentru rugăciune.

Să vă rugaţi pentru situaţia generală cu totul ie­şită din comun a întregii lumi, ca să se milostivească Hristos de făpturile Sale, pentru că merg spre catas­trofă. Să intervină dumnezeieşte în epoca complicată în care trăim, pentru că lumea se îndreaptă spre ză­păceală, nebunie şi impas.

Dumnezeu ne-a chemat să facem rugăciune pen­tru lume, care are atâtea probleme. Unii sărmani nu apucă să-şi facă nici măcar o cruce. Dacă noi, monahii, nu facem rugăciune, cine va face? Militarul în vreme de război este în stare de alarmă, gata încăl­ţat. În aceeaşi situaţie trebuie să fie şi monahul. Ah, Macabeu* aş fi ajuns de aş fi făcut aşa! Aş fi fugit în munţi ca să mă rog mereu pentru lume.

Trebuie să ajutăm toată lumea cu rugăciunea, ca să nu facă diavolul orice vrea. Diavolul a dobândit drepturi. Iar aceasta nu pentru că îl lasă Dumnezeu, ci pentru că El nu vrea să silească libertatea nimănui. De aceea noi să ajutăm cu rugăciunea. Când pe cine­va îl doare pentru starea ce domneşte azi în lume şi se roagă, atunci oamenii sunt ajutaţi fără să se fie silită libertatea voinţei lor.

*Supranumele de „Macabeu” s-a dat lui Iuda, conducătorul răscoalei iudaice din 166 î. Hr., în timpul lui Antioh al IV-lea Epifanul, stăpânitorul regatului Seleucizilor. După cea mai probabilă părere, el înseamnă „cel care a dat la moarte pe vrăjmaşi”. Acelaşi epitet s-a dat, în continuare, şi urmaşilor lui Iuda. Macabeii s-au distins în luptele pentru credinţa strămoşească şi eliberarea poli­tică (Vezi I, II, III Macabei)

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezire duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 348-349)