Undeva în Pateric se spune aşa: „Apropie-te de omul care se teme de Dumnezeu şi te vei teme şi tu de Dumnezeu”. Prin urmare, să căutăm societatea celor care au credinţă. Să venim la sfânta Biserică, să primim binecuvântările sfinte, să primim harul Sfintelor Taine, să primim dezlegare de păcatele în care cădem fără să vrem şi din neputinţă şi din neştiinţă, să părăsim păcatele pe care le facem cu deplină voinţă. Să ne opintim spre bine, pentru că credinţa noastră ne angajează la efort, la strădanie, iubiţi credincioşi. Cine nu face efort, nu are credinţă în Dumnezeu, pentru că nu-şi ia crucea. „Cel ce vrea să vină la Mine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Ce înseamnă să-şi ia crucea? Să-şi ia partea sa de suferinţă, partea sa de efort, dorul acesta de a se depăşi pe sine. S-a rugat puţin, să se roage mai mult; şi-a păzit mintea, să şi-o păzească şi mai mult; nu şi-a păzit-o, să şi-o păzească de-acuma-ncolo. Să zicem mereu: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, luminându-ne şi limpezindu-ne mintea şi apoi viaţa, şi toată fiinţa.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 253-254)