Rugăciunile noastre nu sunt ascultate pentru că nu suntem vrednici. Trebuie să devii vrednic pentru a te ruga. Nu suntem vrednici, fiindcă nu-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine. O spune Însuşi Hristos: Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău (Matei 5, 23-24). Să mergi întâi să te împaci cu fratele tău, să ierţi, ca să devii vrednic. Dacă nu eşti vrednic, nu poţi face nimic. Abia după ce le-ai limpezit pe toate, mergi şi du darul tău.

Vrednici se fac cei ce doresc fierbinte să devină ai lui Hristos, cei ce se predau voii lui Dumnezeu. Să nu ai nicio voie, acesta este lucrul de mare preţ, aceasta este totul. Robul nu are nicio voie. La a nu avea nicio voie se poate ajunge în chip lin: prin iubirea lui Hristos şi păzirea poruncilor Lui. Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu, şi-l voi iubi şi eu şi Mă voi arăta lui (Ioan 14, 21). Este nevoie de luptă. Avem de luptat împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac (Efeseni 6, 12). 

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 198-199)