Şi eu aş vrea să nu existe iad. Eu mai mult decât toți. Deoarece, în vreme ce fiecăruia dintre voi îi e teamă pentru sufletul lui, eu mă neliniştesc pentru voi toţi, pentru atâtea suflete pe care mi le-a încredinţat Dumnezeu. Astfel, este mai greu pentru mine să mă izbăvesc de iad. Să credem aşadar în iad, ca să nu-l cunoaştem. Cel ce nu crede nu se nevoieşte duhovniceşte; şi cel ce nu se nevoieşte, va ajunge negreşit în iad. Să folosim, aşadar, acest leac, aducerea aminte de iad, pentru curăţirea inimii noastre, pentru mântuirea sufletului nostru, pentru desfătarea cu bunătăţile „pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 62-63)