În viaţa de obşte, când intri, eşti ca o cărămidă cu colţuri; iar prin mănăstire încep a se roade colţurile. Când te ocărăşte cineva, dacă nu te-ai mâniat, înseamnă că s-au mai ros din colţuri. Cât timp eşti biruit de mânie, colţurile nu-s roase şi a sta retras nu dă rezultat. Atunci vine călugărul la o pace mare duhovnicească, când s-au ros colţurile; atunci nu te mai tulburi şi nu mai doreşti veacul acesta, îl cauţi pe celalalt. Dar astea treptat, treptat...

Cel mai mult câştigă cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu şi ascultă de oricine din obşte; trebuie să fii rotund cu toţi, pentru că atunci ai pace cu toţi; să nu faci deosebire.

Dacă s-a stricat ceva în mănăstire şi dacă spui cine a stricat, se face duşmănie. Celălalt prinde ură pe tine. Dacă poţi lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Dacă nu poţi lua a supra ta, măcar nu pune în spatele altuia. Are mare însemnătate. Să vrei să se mântuiască toţi.

(Părintele Proclu Nicău, Lupta pentru smerenie şi pocăinţă, Editura Agaton, p. 13)