Se cuvine să fim după buna cuviinţă şi trebuinţă – uneori copii, iar alteori bărbaţi înţelepţi, şi aceasta din urmă mai ales atunci când se ridică asupra noastră patimile sau duhurile cele viclene. Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor şi a stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, celor de sub cer (Efeseni 6, 12).

Drept aceea, trebuie să fim întotdeauna cu luare aminte la atacurile diavolului, căci putem noi oare să nădăjduim că el ne va lăsa neispitiţi, când n-a lăsat neispitit nici chiar pe Însuşi Puitorul de nevoinţe, Domnul nostru Iisus Hristos? Şi chiar El însuşi a spus lui Petru: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să vă cearnă ca pe grâu (Luca 22, 31).

Şi astfel noi trebuie ca întotdeauna să chemăm întru smerenia inimii pe Domnul şi să-L rugăm ca să nu sloboadă asupra noastră ispite mai presus de puteri, ca să ne izbăvească de cel viclean. Deoarece când Domnul lasă pe om numai în seama puterilor lui, atunci diavolul este gata să-l macine întocmai cum macină pietrele de moară boabele de grâu.

(Arhimandrit Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, 2002, p. 399)