Sfântul Marcu Ascetul ne învaţă să fim cu luare aminte la suferinţă pentru că nu e important să ştii din ce pricină a venit suferinţa, ci cum trebuie să suporţi o suferinţă.

Asta imi aduce aminte de exemplu de doctorul Suciu Sibianul, Dumnezeu să-l odihnească, a lucrat el mult în „Oastea Domnului”, şi zicea el că: „Mai ales două lucruri nu poţi face fără credinţă în Dumnezeu: să creşti copii buni şi să suporţi o suferinţă grea.” Să creşti copii buni şi să suporţi o suferinţă grea nu se poate face fără credinţa în Dumnezeu.

Un părinte din mănăstirea noastră, Părintele Arsenie Boca, spunea: „Dacă tot trebuie să suferim, măcar să nu suferim zadarnic.” Pentru a putea folosi suferinţa spre binele său, omul trebuie să creadă că suferinţa are un sens pentru el, chiar dacă pe moment nu înţelege. De fapt, cel care înţelege şi ştie cum să suporte suferinţa, nu mai suferă. Suferinţa este o realitate, este o problemă şi este o taină.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 160)