Întrebat-a fratele:

„Spune-mi, Părinte, atunci când mă îngreunez de gânduri și rog pe bătrâni a se ruga pentru mine și ascult cele zise de dânșii, îndată se odihnește sufletul meu. Cum să înțeleg aceasta?”.

Răspuns-a starețul:

„Atunci când se înviforește corabia de valuri, de are cârmaci, acesta, prin înțelep­ciunea cea dată lui de la Dumnezeu, mântuiește corabia, și cel din corabie [călătorul] se veselește, mântuindu-se corabia. Încă și pe bolnav, nu îl veselește atât pomenirea docto­rului, cât mai vârtos iscusirea lui. Și oare pe cel ce se primejduiește pe cale de tâlharii cei ce vin asupra lui, nu-l întărește glasul paznici­lor, și mai vârtos venirea lor? Deci dacă acestea sunt așa, câtă veselie și întărire poate da răspunsul Părinților celui ce ascultă! Aceasta mai vârtos atunci când este amestecată cu în­tinsă rugăciune către Dumnezeu, Care a zis: Rugați-vă unii pentru alții, ca să vă vindecați (Iacov 5, 16). Iar atunci când își fac ca a loruși [în­sușesc] patima mădularelor [fiilor] lor, vor striga către Iisus, către Stăpânul lor, zicând cu preadulci lacrimi: Învățătorule, mântuiește-ne, că pierim! (Luca 8, 24).

Deci dacă mult poate rugăciunea dreptului care se face, precum este scris (cf. Iacov 5, 16), să nu ne lenevim a ruga pe drepți ca să se roage pentru noi; măcar că noi suntem nevrednici, Bunul Stăpân primește fața robilor Săi (cf. și Filipeni 2, 6-8), precum, iată, de multe ori a și făcut, și ne miluiește pe noi. Că zice: Voia celor ce se tem de El o va face (Psalmul 144, 19) și celelalte. De multe ori, frate, când tâlharii aud glasul celor mai tari, fug, tot așa și tâlharii cei gândiți, când aud răspunsurile și glasurile celor mai tari întru puterea Duhului – a celor ce au auzit de la Stăpânul și înainte-stătătorul lor Iisus îndrăzniți, că Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33), și iarăși, dau vouă putere ca să călcați pes­te șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului și nimic nu vă va vătăma pe voi (Luca 10,19) –, fug cu cutremur, rușinându-se. Deci să rugăm pe sfinți ca să se roage pentru noi, și așa ne facem pe înșine ai lor [familiari], că mare folos este dintru aceasta”. (Sfântul Varsanufie)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 113-114)