- Părinte, ne spuneţi adeseori: „Să încercăm să prindem cel puţin temelia duhovnicească”. Oare care este temelia duhovnicească?

- Recunoaşterea smerită a greşelii şi cel puţin neîndreptăţirea întru cunoştinţă a omului atunci când este vinovat şi i se face observaţie. A nu se îndreptăţi atunci când nu este vinovat şi este învinuit, aceasta este cel mai bun lucru. Cel ce se îndreptăţeşte pe sine nici vreo sporire nu are şi nici lăuntric nu se odihneşe. Nu ne va spânzura Dumnezeu pentru o greşeală ce am făcut-o, dar să nu ne îndreptăţim pe noi înşine pentru acea greşeală şi să considerăm aceasta (îndreptăţirea) un lucru firesc.

(Cuviosul Paisie Aghioritul – Nevoinţă duhovnicească, vol. III, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003, p.91)