Să învățăm să respectăm voia lui Dumnezeu
Trebuie să primim viaţa aşa cum ni se dă şi nu trebuie să cugetăm ce şi cum, ştiind că nimic, nici în cer, nici pe pământ nu se întâmplă fără purtarea de grijă şi îngăduinţa lui Dumnezeu.
Trebuie să fim pregătiţi să primim voia lui Dumnezeu. Domnul îngăduie să vină multe asupra noastră, ca să nu fie voia noastră, căci dacă ni se face voia, atunci nu suntem vrednici de Împărăţia Cerească – pe cei ce fac voia lor nu îi primeşte nici cerul, nici pământul. Dumnezeu are un plan dumnezeiesc cu noi şi trebuie să ne supunem. Trebuie să primim viaţa aşa cum ni se dă, şi nu trebuie să cugetăm ce şi cum, ştiind că nimic, nici în cer, nici pe pământ nu se întâmplă fără purtarea de grijă şi îngăduinţa lui Dumnezeu.
Nu trebuie să dăm atenţie feluritelor greutăţi materiale, ci trebuie să ne păzim pacea lăuntrică. Chiar şi când ne rugăm lui Dumnezeu pentru ceva, noi ne impunem voia proprie şi ne rugăm Domnului să fie aşa cum dorim. Toate aceste necazuri şi căderi sunt de trebuinţă, iar în tinereţe nu înţelegem asta, dar la anii bătrâneţii pricepem că aşa suntem iubiţi de Domnul.
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, pp. 171-172)
Ce pierdem prin neascultare?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro