Să iubim mult Biserica
În Sfântul Munte, duhul pe care l-am învățat a fost cel ortodox, adânc, sfânt, tăcut, fără dezbinări, fără certuri și judecăți. Să nu-i credem pe cei ce judecă cele sfinte.
Pentru a păstra unitatea dintre noi trebuie să facem ascultare de Biserică, de episcopii ei. Ascultând de Biserică, ascultăm de Hristos Însuși. Hristos voiește să fim o turmă, cu un păstor.
Să ne doară pentru Biserică. Să o iubim mult. Să nu îngăduim a fi judecați reprezentanții ei. În Sfântul Munte, duhul pe care l-am învățat a fost cel ortodox, adânc, sfânt, tăcut, fără dezbinări, fără certuri și judecăți. Să nu-i credem pe cei ce judecă cele sfinte. Și chiar de am vedea cu ochii noștri vreun lucru rău săvârșit de un sfințit slujitor, să nu o credem, să nu ne gândim la asta, nici să o transmitem mai departe. Același lucru este valabil și pentru mădularele laice ale Bisericii, pentru fiecare om. Toți suntem Biserica. Cei ce judecă Biserica pentru greșelile reprezentanților ei, chipurile pentru a ajuta la îndreptare, fac o mare greșeală. Aceștia nu iubesc Biserica. Și, firește, nici pe Hristos. Iubim Biserica atunci când îmbrățișăm fiecare mădular al ei și facem tot ceea ce face Hristos. Ne jertfim, priveghem, facem totul ca și Acela, Cel care ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu amenința (I Petru 2, 23).
(Ne vorbește părintele Porfirie – Viața și cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumenița, 2003, p. 157)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro