Când omul căzut îşi vine în sine şi se întoarce spre Dumnezeu, atunci „vremea este să lucreze Domnul”, după cum spunem la începutul Sfintei Liturghii. Atunci când omul pătrunde în inimă, el Îi vorbeşte deschis Domnului, cunoscându-şi starea căzută şi simţindu-se întru totul vinovat.

Iar Domnul, văzând că are acum un interlocutor serios, ia aminte la el. Într-adevăr, toată lupta omului are un singur scop, acela de a-L convinge pe Dumnezeu că este fiul Lui, şi când izbuteşte să o facă, aude în inima sa cuvântul Evangheliei: „Toate ale Mele - ale tale sunt” (Luca 15, 31).

În clipa în care Îl convinge pe Dumnezeu că Îi aparţine, Domnul revarsă peste el şuvoaiele milostivirii Sale şi viaţa lui Dumnezeu devine propria sa viaţă. Aceasta este buna voire a gândului celui dintâi al lui Dumnezeu pentru om, căci omul a fost zidit tocmai cu această menire. E ca şi cum Dumnezeu i-ar spune celui care a izbutit să-L convingă: „Toată viaţa Mea, omule, ţi-o dau ţie”. Atunci Domnul, Care este Dumnezeu după fire, îi dăruieşte omului propria Sa viaţă şi omul devine dumnezeu după har.

(Arhimandrit Zaharia Zaharou, Omul cel tainic al inimii, Editura Basilica, București, p. 14)