Îmi scrii că, din milă şi din părelnică dragoste, te-ai apucat de un lucru care nu ţi se potriveşte: să-ţi tratezi sora, bolnavă de o boală netrupească. Ţi-am spus personal şi acum îţi mai repet: pe viitor să nu te mai apuci de asemenea fapte. Dacă însuşi Pimen cel Mare, din smerenie şi pază, se ferea de aceste lucruri, deşi avea darul lui Dumnezeu pentru a le făptui, cine eşti tu, ca nepoftit, să îndrăzneşti spre acestea? Şi iarăşi repet: să nu mai îndrăzneşti să faci aşa ceva, dacă nu vrei să te expui unor ispite mari şi să atragi asupră-ţi, în primul rând, un nesuferit război trupesc, într-al doilea, atacuri de gânduri din partea vrăjmaşilor şi, în al treilea, prigoană de la oameni. Ce nevoie avem să atragem singuri asupra noastră astfel de ispite înfricoşătoare? Cuviosul Simeon Evhaitul sfătuieşte să ne ferim de cei posedaţi de duhuri pentru că au fost cazuri când, prin aceştia, vrăjmaşul i-a încurcat şi pe oamenii duhovniceşti. Necătând la părelnica milă şi dragoste, în spatele cărora se ascund cu dibăcie părerea de sine şi semeaţă cugetare, ar trebui să ştii şi tu ce roade amare curg din aceste patimi. Ascultă ce zice Scriptura: Necurat este înaintea lui Dumnezeu tot cel cu inima înaltă (Pilde 16: 6). Vezi ce spune şi Apostolul Pavel. Oare nu porunceşte să fie dat unul ca acesta satanei pentru chin trupesc, ca să se mântuiască sunetul acestuia în ziua Domnului nostru Iisus Hristos? Iată un exemplu de adevărată iubire de oameni. Iar tu cauţi să izbăveşti omul de suferinţa trupească pentru ce să-i asiguri o pace vremelnică, acoperindu-te poate şi cu un părelnic folos sufletesc. Dar acest lucru te depăşeşte. Nu eşti nici preot slujitor, nici arhiereu, care, prin meşteşugită spovedanie au puterea duhovnicească de a ajuta aceşti oameni - când nici măcar atunci nu are loc întotdeauna vindecarea completă. Aceasta depinde întru totul de voia dumnezeiască şi de îndreptările lui Dumnezeu însuşi, Care de toţi Se îngrijeşte şi le face pe toate cu folos - şi pentru suflet, şi pentru mântuire. Oamenii, în schimb, nu numai că nu sunt în stare să facă ceva cu de la sine putere, dar nici măcar nu înţeleg întotdeauna ce este de folos pentru sufletul lor. Chiar dacă uneori încercăm să arătăm osârdie şi milă pentru aproapele, totuşi, de cele mai multe ori nu-i înţelegem nici pe ceilalţi şi nici pe noi înşine, ci ne implicăm în aceasta dintr-o tăinuită părere de sine şi semeţie. Să lăsăm mai întâi ca această suferindă să se silească a spovedi noului vostru duhovnic ceea ce ţi-a dezvăluit ţie deja, iar mai târziu vom vedea dacă va mai fi nevoie să veniţi la noi. Dacă vrei cu adevărat să arăţi milă unor astfel de oameni, îi poţi sfătui să se spovedească sincer duhovnicului de păcatele lor şi să nu se ruşineze tăinuind vreunele din acestea, pentru că omul poate primi pedeapsă nu numai pentru păcate, ci mai ales pentru nevrednica împărtăşire cu Sfintele Taine. Iar ţie, cu osârdia pe care o ai, îți este foarte nefolositor să asculţi astfel de mărturisiri, din pricina ispitelor despre care ţi-am scris mai sus. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 20-21)