Să ne spovedim cât de des
Sfinții Părinți spun că de cel puțin patru ori pe an, în cele patru Posturi. Ori acum, văzând cum s-au înmulțit păcatele, căderile, ispitele, noi recomandăm de mai multe ori, dar minim de patru ori.
„De câte ori trebuie să te spovedești? Sfinții Părinți spun că de cel puțin patru ori pe an, în cele patru Posturi. Ori acum, văzând cum s-au înmulțit păcatele, căderile, ispitele, noi recomandăm de mai multe ori, dar minim de patru ori. Dacă ai făcut un păcat mare, ai o nenorocire, să te duci repede la părintele, să te duci atunci. Preotul nu poate primi la Spovedanie pe cei care nu se angajează că vor lăsa păcatul sau pe cei care sunt îndoielnici în credință. Preotul trebuie să-l cârmuiască prin cuvânt și prin rugăciune pe credincios și, dacă e nehotărât, nu poate să-l spovedească. De asemenea, nu poate primi preotul pe acei credincioși care nu încetează păcatul. Dacă femeia care a făcut un număr de avorturi nu dă legământ, cu capul sub Sfânta Cruce, că nu mai face niciun avort, preotul n-o poate dezlega și cine o va dezlega să răspundă! Sfinții Părinți și canoanele ne opresc să dezlegăm pe cei care nu se angajează că nu vor mai face păcatul. Încerc să vă conving că preotul este tot om, nu-i fiară, nu-i înger din cer. E tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați. Primiți, deci, pe preoți! Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți.”
(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania, Taina Împăcării, Editura Doxologia, pp. 27-28, Iași, 2013)
Ce înțeleg eu prin duhovnic?
„Veniți să vă spovediți!”
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro