Să ne spovedim cât mai des, ca să fim cât mai apropiaţi de Dumnezeu. Dacă avem o patimă oarecare în sufletul nostru şi ne ţinem de ea că e bună, atuncea-i dărâmare!

Când ne ducem şi ne spunem necazurile părintelui duhovnic care stă în faţa icoanei Mântuitorului Hristos, să ne osârduim să n-ascundem nimic, că dacă ascunzi ceva, nici cele pe care le-ai mărturisit nu se iartă. Dar dacă ai spus tot ce ai avut pe sufletul tău, atunci tot ce a înregistrat Satana în catastifurile lui se şterge automat şi rămâne sufletul nostru curat. Când ne spovedim, lui Hristos ne mărturisim; părintele duhovnic este ca un martor că „da, într-adevăr, te-ai spovedit”. „Fiţi sfinţi, că Eu sfânt sunt”, zice Însuşi Domnul. Dar cum să fim sfinţi dacă suntem în lumea aceasta plină de necazuri şi amărăciuni? Totuşi, uite cât de mare bunătate are Dumnezeu către noi, oamenii păcătoşi – stă mereu cu mâinile întinse şi ne aşteaptă pe toţi.

Noi suntem oameni bântuiţi de duhurile răutăţii, care instalează în sufletele şi în cugetele noastre numai cele rele, şi suntem neputincioşi, şi de multe ori cedăm gândurilor rele. Dar cu Dumnezeu înainte!

(Starețul Dionisie — Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 30-31)