O, cum ar trebui să avem întotdeauna în faţa noastră exemplele mântuitoare din viaţa sfinţilor! Aceştia s-au păzit cu grijă de păcatul judecării.  Într-una din vizitele mele la marele păstor al Bisericii Ruse, părintele Ioan din Kronstadt, am discutat cu un bătrânel binevoitor, părintele diacon al catedralei „Sfântul Andrei”. El mi-a spus că Părintelui Ioan, mai mult decât orice, nu-i plăcea să-i judece pe oameni. Când, de faţă cu el, unii începeau să-i judece pe alţii, el încerca să schimbe vorba. Când însă nu reuşea, îi spunea interlocutorului: „Să nu-i judecăm pe alţii, noi înşine avem neajunsuri. Să ne gândim numai la păcatele noastre”.

Odată, când era încă în anii tinereţii, Părintele Ioan a fost chemat la judecătorie, în calitate de martor. Era învinuită pentru unele fapte penale o persoană cunoscută în întreg oraşul Kronstadt. Părintele Ioan a vorbit însă despre el numai lucruri bune. La întrebarea judecătorilor, dacă numai el este singurul locuitor al oraşului care nu cunoaşte ce învinuiri i se aduc acuzatului, marele păstor a răspuns că despre învinuit nu cunoaşte nimic rău şi, în afară de aceasta, el mărturiseşte aşa, fiind preot. Zicând acestea, a ieşit din sala de judecată. Unii dintre coslujitorii părintelui Ioan îl înşelau, îl huleau şi-i pricinuiau mult rău. Dar el tăcea, niciodată nu se plângea nimănui, nu-i judeca şi răbda totul.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, pp. 161-162)