Cei ce doresc lucrurile veacului acestuia care se destramă străbat valurile înfricoşătoare ale mării şi îndrăznesc să pornească pe căile aspre şi totuşi nu voiesc să ştie că există o oboseală în lucrurile acestea şi o întristare în cele ce vor să le facă. Şi noi ne interesăm în tot locul despre tihnă. Dar dacă voim în tot timpul să pornim pe drumul răstignirii, să înţelegem că orice greutate e mai uşoară ca aceasta.

Sau oare este cineva care nu e încredinţat cu desăvârşire că nimeni n-a obţinut vreodată biruinţa în război, că n-a primit cununa nearătată, că n-a ajuns la împlinirea acestei dorinţe, care e dintre cele vrednice de laudă, sau n-a slujit vreunui lucru din cele dumnezeieşti, sau n-a dobândit vreo virtute din cele vrednice de laudă, dacă n-a dispreţuit mai întâi necazurile şi n-a alungat din apropierea sa gândul care-l mână spre tihnă şi care naşte trândăvia, pregetarea şi frica, din care vine moleşeala în toate?

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoinţe, cuvântul XIX, în Filocalia, vol. X, p. 104)