Să răbdăm şi noi cu recunoştinţă ceea ce Dumnezeu îngăduie să vină peste noi, şi să primim folos prin harul Iubitorului de oameni Dumnezeu. Defăimarea de sine are acea însuşire aparte, prea folositoare şi tainică de a aduce în amintire şi păcatele pe care le uitasem cu desăvârşire sau pe care nu le luasem deloc în seamă. îndeletnicirea cu defăimarea de sine face ca aceasta să devină un obicei. Atunci când pe cel ce a dobândit acest obicei îl loveşte vreun necaz oarecare, îndată prinde a lucra în el obiceiul, şi necazul este primit ca un lucru meritat. 

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 15)